15 noiembrie 1987.
O zi care a intrat în istoria țării. Revolta muncitorilor din municipiul Braşov împotriva condiţiilor grele de muncă şi viaţă a fost primul pas în distrugerea regimului comunist.
Protestele au început în noaptea zilei de 14 noiembrie 1987, la Secţia 440 „Matriţe” a întreprinderii de Autocamioane Steagul Roşu și au continuat a doua zi dimineaţa cu un marş până în centrul oraşului, în faţa Consiliului Judeţean al PCR.
Muncitorii au întrerupt orice activitatea din cauza faptului că salariile fuseseră reduse iar nivelul de trai era din ce în ce mai greu.
Iniţial, protestatarii au scandat revendicări sociale: „Vrem mâncare şi căldură!”, „Vrem banii noştri!”, , „Vrem lumină şi căldură!” și „Vrem pâine fără cartelă!”.
În dreptul Spitalului Judeţean, ei au cântat imnul revoluţiei de la 1848, „Deşteaptă-te, române!”.
Pentru a ascunde ideea că revolta de la Braşov a fost una politică, protestatarii au fost judecaţi pentru tulburarea liniştii publice şi ultraj contra bunelor moravuri. 61 de persoane au primit sentinţe cuprinse între 6 luni şi 3 ani de închisoare, fără privare de libertate, cu executare la locul de muncă în diferite întreprinderi din ţară.
Muncitorii deportaţi şi familiile lor au fost supuşi unor presiuni puternice şi unei supravegheri constante. Unii din cei deportaţi n-au mai revenit niciodată în Braşov, decedând în localităţile unde li se stabilise domiciliul forţat.
Deşi revolta de la Braşov nu a condus în mod direct la Revoluţia din 1989, ea a fost o lovitură puternică pentru regimul lui Nicolae Ceauşescu şi încrederea pe care acesta o avea în sindicatele comuniste.
România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
