05
Dum, Mai

sursă foto: digi24.ro

Eveniment

Un studiu arată că tinerii și persoanele sănătoase care se îmbolnăvesc cu COVID-19 dezvoltă multiple leziuni ale organelor.

Inima, ficatul, plămânii tinerilor și ale celor fără boli cronice sunt afectate și la patru luni după ce s-au îmbolnăvit de Covid-19, în forma cunoscută sub numele de „Covid pe termen lung”, arată un studiu apărut în The Guardian.

Descoperirea reprezintă un pas spre găsirea unor tratamente pentru anumite simptome cu care se confruntă pacienții infectați cu coronavirus pentru perioade lungi de timp.

Peste 60.000 de persoane din Marea Britanie se află în această situație. Stările de oboseală, durerea, problemele de memorie și respirație sunt printre efectele cel mai frecvent raportate în cazul acestor pacienți.

Studiul Coverscan evaluează impactul pe termen lung pe care virusul Covid-19 îl are asupra sănătății organelor la aproximativ 500 de subiecți cu risc scăzut, adică cei tineri și fără probleme majore de sănătate, care au simptome specifice coronavirusului. Investigația implică o combinație de scanări RMN, analize de sânge, măsurători fizice și chestionare online.

Primele rezultate ale studiului, obținute de la 200 de pacienți, arată că aproape 70% dintre cei testați au unul sau mai multe organe afectate, inclusiv inima, plămânii, ficatul și pancreasul, la patru luni de la debutul Covid-19, potrivit digi24.ro.

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: