10
Vin, Mai

Eveniment

Astăzi, România a bătut un nou record negativ de infectări cu COVID-19.

Premierul Ludovic Orban a declarat că majorarea numărului de persoane infectate cu noul coronavirus poate fi oprită prin creşterea numărului celor care respectă măsurile de protecție solicitate de către autorități, și a avertizat că "riscul" de apariţie a unor noi restricţii este mai mare cu cât sporesc cazurile de COVID-19.

Prim-ministrul a reiterat că a cerut instituţiilor cu atribuţii de control să-şi intensifice activitatea, iar începând de săptămâna viitoare va primi un raport zilnic privind verificările efectuate, de la cele din Transportul Public și până la cele privind respectarea de către companii a normelor de protecţie sanitară care sunt impuse prin reglementări.

"Apelul meu este în continuare acelaşi: nu ignoraţi pericolul, cu cât numărul celor care nu respectă regulile este mai mare, cu atât riscul de transmitere a virusului este mai mare, cu cât creşte numărul de persoane infectate zilnic, cu atât riscul de apariţie a unor noi restricţii creşte. Noi nu ne dorim să impunem noi restricţii, obiectivul nostru a fost acela de a asigura funcţionarea în condiţii cât mai aproape de condiţiile normale în special activităţile economice, iar acest lucru se vede în modul în care evoluează economia. (...) Pe de altă parte, menţinerea acestei normalităţi depinde în cel mai înalt grad de măsura în care oamenii se conformează măsurilor de protecţie sanitară", a declarat Orban.

În ceea ce privește modul în care funcționează unitățile de învățământ în contextul creșterii cazurilor de infectare cu noul coronavirus, premierul a afirmat că deciziile nu s-au luat încă de la bun început la nivel național: "În stabilirea modului de funcționare a școlilor am lăsat decizia la nivel local".

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: