17
Vin, Mai

sursa foto: I.S.U. Brașov

Eveniment

Incendiul a izbucnit în jurul orei 05.00, la o casă din satul Peștera - comuna Moieciu.

,,La fața locului s-au deplasat două autospeciale cu apă și spumă și un echipaj al SMURD din cadrul ISU Brașov, iar în sprijin au intervenit SVSU Moieciu și SVSU Bran cu o autospecială, respectiv cu un ATV. Când au ajuns echipajele la locul indicat, incendiul se manifesta cu flăcări violente la acoperiș și la mansarda casei. Din cauza cantității mari de material lemnos din care era construită casa, incendiul s-a dezvoltat și propagat foarte repede. S-a intervenit pentru localizarea și lichidarea incendiului, iar lupta pompierilor cu flăcările a durat 4 ore. Din fericire nu s-au înregistrat victime. ”, a explicat, pentru brasovtv.com, purtătorul de cuvânt al I.S.U. Brașov, maiorul Ciprian Sfreja.

Au ars acoperișul, mansarda și o parte din etajul construcției, pe o suprafață de aproximativ 150 de mp.

Cauza incendiului este în curs de stabilire.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: