30
Mar, Apr

sursa foto: b1.ro

Eveniment

Fostul președinte al C.C.R., Augustin Zegrean, are soluția ca guvernanții să aibă în continuare pârghii pentru a impune restricții, în condițiile în care există lacune în legislație care ar face imposibilă orice măsură coercitivă ce ar limita drepturile și libertățile persoanei, în condițiile ridicării stării de urgență.

Fostul constituționalist spune că pentru soluția pe care o are, o să-l înjure tot poporul român.

Astfel, fostul președinte al C.C.R. spune că sunt soluții. „Tot poporul român o să mă înjure”, a menționat el înainte de a da această soluție: președintele să prelungească cu trei zile starea de urgență. „Oricând există această posibilitate. Președintele poate să prelungească cu încă o lună, dacă vrea”, a spus Zegrean. „Dacă nu pot să rezolve problema până sâmbătă, de sâmbătă, toate măsurile luate prin ordonanțele militare se pun deoparte”, a subliniat fostul judecător constituțional, la Digi24.

Articolul 53 din Constituție spune că drepturile fundamentale pot fi limitate numai prin lege, prin nimic altceva, nici măcar prin ordonanță de urgență. Or, încetarea stării de urgență, la 15 mai, ar face imposibilă, de pildă, limitarea circulației persoanelor. Lipsit de pârghii, Guvernul depinde acum de decizia Parlamentului.

În aceste condiții, Parlamentul este chemat să se miște repede și să voteze asupra proiectului de lege înaintat de Guvern, în condițiile în care ultima zi a stării de urgență este 15 mai. Odată votată, legea ar trebui să intre în vigoare sâmbătă. Însă chiar dacă s-ar mișca repede Parlamentul, legea nu poate intra în vigoare mai devreme de trei zile de la publicarea în Monitorul Oficial, a arătat Augustin Zegrean precizând că asta prevede Art. 78 din Constituție. În plus, legea trebuie să stea două zile la dispoziția celor care pot sesiza Curtea Constituțională.

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: