27
Sâm, Apr

Eveniment

Vremea se va încălzi în următoarele zile.

Temperaturile se vor situa peste cele caracteristice perioadei, iar în majoritatea regiunilor vor fi ploi.

Astăzi, la ora 07:00, la stația meteo de la Ghimbav termometrul indica -8 grade Celsius.

Luni, vremea se va încălzi față de zilele precedente, dar dimineața va fi rece, pe arii restrânse geroasă în centru și sud. Cerul se va înnora în cea mai mare parte a țării, iar începând cu orele prânzului aria precipitațiilor va fi în extindere și va cuprinde regiunile intracarpatice, iar seara și noaptea, local și celelalte zone. Acestea vor fi mixte în zona montană. La altitudini în general de peste 1500 m, va ninge și se va depune strat nou de zăpadă, iar în restul teritoriului vor predomina ploile.

Vor fi condiții de polei. Izolat, îndeosebi în Carpații Occidentali, în vestul Carpaților Meridionali și în nordul Carpaților Orientali, cantitățile de precipitații vor depăși 15 l/mp. Vântul va avea intensificări la munte, mai ales la altitudini mari, unde rafalele vor depăși temporar 80...90 km/h spulberând zăpada. În restul țării, cu precădere în regiunile vestice și estice, în general, vântul va sufla cu viteze de 50...60 km/h. Mai ales dimineața, în zonele joase, izolat va fi ceață. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 4 și 12 grade, iar cele minime între -2 și 6 grade.

Marți, în cea mai mare parte a țării valorile termice se vor situa peste mediile multianuale. În zona de munte cerul va fi mai mult noros și vor fi precipitații, pe arii extinse, predominant sub formă de ninsoare, iar vântul va continua să prezinte intensificări susținute, cu viteze mai mari la altitudini mari, unde rafalele vor depăși 90....100 km/h, spulberând zăpada. Intensificări ale vântului vor fi și în restul teritoriului, în general, cu viteze de 50...60 km/h, înnorările vor fi temporare și mai ales în cursul zilei, local, se vor semnala ploi slabe și lapoviță, cu o probabilitate mai mare în regiunile sud-vestice, vestice și centrale. Temperaturile maxime se vor încadra între 4 și 12 grade, iar cele minime, în general, între -5 și 5 grade.

Miercuri, valorile termice, în special cele diurne, se vor situa peste cele caracteristice perioadei. Cerul va avea înnorări și local se vor semnala precipitații cu o probabilitate mai mare în sud-vestul țării, precum și în zonele de munte. Acestea vor fi predominant sub formă de ninsoare la munte, iar în rest vor fi ploi și lapoviță. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 1 și 12 grade, iar cele minime, în general, între -8 și 2 grade. Izolat se va semnala ceață.

Joi, cerul va fi temporar noros. Se vor semnala precipitații slabe, mai ales ploi și lapoviță, cu o probabilitate mai ridicată, la începutul intervalului în sud-estul teritoriului, iar noaptea în regiunile vestice. În zona de munte, local va ninge slab. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări la munte, în special pe creste, dar la cote mai reduse și pe arii restrânse în restul teritoriului. Temperaturile maxime, mai ridicate decât mediile multianuale, se vor încadra între 3 și 11 grade, iar cele minime, în general, între -7 și 0 grade. Izolat se va semnala ceață.

Tendinţa evoluţiei vremii de VINERI până LUNI

Valorile termice vor fi mai ridicate decât în mod normal în această perioadă, iar probabilitatea de precipitații va fi mai ridicată în regiunile vestice, nordice și centrale, potrivit rtv.net.

 

 

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: