18
Sâm, Mai

sursa foto www.beveragedaily.com

Eveniment

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a aplicat sancţiuni de 1,5 milioane de lei comercianţilor de apă minerală şi de izvor, în urma controlului privind respectarea normelor de comercializare și etichetare, prezentare și publicitate, potrivit Mediafax.

Controlul s-a desfășurat în toate județele țării și în Municipiul București în perioada 3-5 iulie 2019.

Au fost controlați 803 operatori economici (112 distribuitori, 18 producători, 643 magazine și 30 stații de distribuție carburanți), constatându-se abateri la 423 dintre aceștia ( 52,68%).

A fost verificată o cantitate de circa 3.715.011 litri apă minerală naturală și apă de izvor, constatându-se că 371.082 litri (10 %) din cantitatea controlată nu respectau prevederile legale în vigoare privind protecția consumatorilor.

Au fost oprite temporar de la comercializare 291.837 litri de apă minerală naturală și apă de izvor în valoare de 46.0129 lei până la remedierea neconformităților constatate.

În urma controalelor ANPC a aplicat 464 sancțiuni contravenționale constând în 214 avertismente și 250 amenzi însumând 1.410.500 lei, pentru încălcarea reglementărilor privind protecția consumatorilor, conform aceleiasi surse.


Mai citește pe BrașovTV.com și despre:

Adrian Veștea, prezent la întâlnirea Asociației Aeroporturilor din România

Ușoară creștere a cifrei de afacere în industrie la Brașov


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: