26
Vin, Apr

sursă foto: stirilekanald.ro

Eveniment

Fostul lider al Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, este cu moralul la pământ.

Potrivit realitatea.net, acesta ar fi ajuns să strige numele iubitei, Irina Tănase, iar gardienii sunt cu ochii în patru, cu ordinul clar să evite o tragedie.

Liviu Dragnea se află, în prezent, la Penitenciarul Rahova, unde a început executarea pedepsei de trei ani şi șase luni de închisoare. Timp de 21 de zile, acesta se află în carantină, pentru a fi supus unor investigaţii medicale și pentru a se acomoda, în același timp, cu regimul de detenție.

“Este cu moralul la pământ, încă nu-i vine să creadă că a ajuns la închisoare. Este într-o stare foarte proastă, este trist și pare pierdut. A ajuns chiar să strige numele Irinei (n.r. iubita lui), dar și pe al șoferului. În fond, persoanele care erau tot timpul alături de el când se afla în libertate. Un lucru este cert, se va acomoda greu cu regimul de detenție”, spun sursele cancan.ro.

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: