23
Mar, Apr

sursa foto: rtv.net

Eveniment

Rămăşiţele şi actele unei persoane au fost găsite pe munte, jandarmi şi salvamontişti aflându-se la poalele Munţilor Postăvarul, în zona localităţii Râşnov. Ar putea fi vorba despre un pompier de la I.S.U. Mureş, dispărut în februarie pe munte.

Un echipaj format din cinci jandarmi montani şi doi salvamontişti se află, sâmbătă, în zona localităţii Râşnov, după ce a fost găsit un craniu, dar şi nişte documente.

Actele ar putea aparţine unui pompier al ISU Mureş dispărut pe munte la sfârşitul lunii februarie, însă acestea trebuie analizate cu atenţie, pentru că sunt deteriorate.

„Misiunea este în cooperare cu Salvamontul. Sunt angrenaţi cinci jandarmi montani şi doi salvamontişti. A fost o persoană dată dispărută la sfârşitul lunii februarie, din judeţul Mureş. Ieri s-au găsit nişte haine şi nişte documente, dar sunt sfâşiate, iar astăzi s-au găsit părţi din corp, mai exact capul, dar după atâta timp trebuie să se facă analize pentru a se stabili cu exactitate cui aparţine. Misiunea de căutare continuă", a declarat Radu Hegheduş, reprezentantul IJJ Braşov, potrivit Mediafax.

Preşedintele Salvamont România, Sabin Cornoiu, a confirmat că în zonă se desfăşoară căutări şi, din primele informaţii, se pare că trupul din care s-au găsit bucăţi ar fi fost dezmembrat de animale, notează rtv.net.

La finele lunii februarie, un tânăr de 37 de ani, angajat al ISU Mureş, a dispărut pe munte. În 26 februarie, tânărul a răspuns la telefon şi a spus că este în drum către Vârful Omu, după care nu a mai revenit.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: