04
Sâm, Mai

Eveniment

UPDATE

Femeia de 41 de ani și fiul ei, de 3 ani, au fost găsiți în urmă cu scurt timp, de polițiști, jandarmi și salvamontiști.

Cele două persoane nu necesită îngrijiri medicale.

ȘTIRE INIȚIALĂ

Un apel la numărul de urgență 112, prin care se anunța ieri, în jurul prânzului, că o femeie din Brașov și fiul ei sunt de negăsit, a pus pe jar autoritățile.

Echipe formate din jandarmi, polițiști, angajați ai I.S.U. și salvamontiști din Brașov au început căutările în zona Valea Zizinului, după cantonul silvic, dar în zadar. Femeia de 40 de ani și fiul ei, de 3 ani, sunt de negăsit.

Duminică, în jurul orei 23.00, din cauza întunericului, căutările au fost sistate și au fost reluate în această dimineață, au explicat, pentru brasovtv.com, surse care au dorit să-și păstreze anonimatul.

,,Femeia are 1,70 m înălţime, 55 kg, faţă ovală, constituţie astenică, ochii albaştri, părul şaten drept mediu, prins la spate în coadă. La data plecării, femeia purta o geacă de fâş lungă de culoare albastru închis şi o pereche de blugi.

Minorul are 1 m – 1,10 m înălțime, ochi mari negri, faţă ovală și păr castaniu. Acesta purta o geacă de fâş de culoare roşie, o bluză de culoare albă şi cizme de culoare neagră. Avea asupra sa o bicicletă fără pedale, de culoare roşie, cu inscripţia ,,190,, pe cadru”, se precizează într-un comunicat de presă al I.P.J. Brașov, remis redacției.  

Persoanele care pot furniza orice informații despre persoanele dispărută, sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze gratuit numărul unic de urgență 112!

 

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: