08
Mie, Mai

Eveniment

53 de concurenți, cu vârste cuprinse între 6 și 18 ani, luptă, astăzi, pentru marele trofeu al Festivalului Național de Muzică Ușoară „Fulg de nea”, găzduit de Centrul Cultural Reduta. 

 

Vor fi oferite premii la fiecare categorie de vârstă, premii speciale, precum şi Trofeul „Fulg de Nea”.

„Ieri (n.r. sâmbătă) am ascultat 25 de copii dintre cei înscriși. Va fi foarte greu pentru cei din juriu să decidă la cine va ajunge trofeul. Vor fi multe premii, plus marele trofeu desigur, iar concurentul care va obține premiul „Viva la Musica” va fi, practic, primul înscris la ediția de anul viitor a concursului, fără să mai achite taxa de înscriere. Pe de altă parte, duminică, la gală, președinta juriului, soția regretatului compozitor Dumitru Lupu, Ileana Șipoteanu, va susține un recital”, a explicat, pentru brasovtv.com, Claudia Mirițescu, președinta Asociației „Viva la Musica”.

Președinta juriului, cunoscuta interpretă Ileana Șipoteanu, a fost intervievată, în urmă cu scurt timp, de reporterul brasovtv.com.

„Pentru mine, foarte, foarte importantă este interpretarea artistică. Pentru că sunt mulți copii în concurs, trebuie să fiu foarte atentă la detalii. Nu va fi ușor să aleg. Eu iubesc foarte, foarte mult copiii, sunt atentă la ei, iar la festivalul de la Brașov am venit pentru a treia oară”, a explicat, în exclusivitate pentru brașovtv.com, Ileana Șipoteanu.

Festivalului Național de Muzică Ușoară „Fulg de nea” este organizat cu sprijinul Consiliului Judeţean Braşov şi al Centrului Cultural „Reduta”.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: