09
Joi, Mai

sursa foto: pandurul.ro

Eveniment

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul pentru Minori și Familie din Brașov și polițiștii au decis, astăzi, să emită ordonanță de reținere pe numele tânărului de 22 de ani din Gârcini, suspectat că a stropit-o pe iubita lui, de 17 ani, cu o substanță inflamabilă și i-a dat foc.

Inculpatul, cercetat pentru tentativă la omor, este, acum, în arestul Inspectoratului  Județean de Poliție din Brașov. Anchetatorii urmează să decidă dacă vor cere sau nu, unui judecător de drepturi și libertăți, să emită mandat de arestare preventivă pe numele principalului suspect.

ȘTIRE INIȚIALĂ

Totul s-a întâmplat astăzi, într-o locuință de pe strada Gârcinului.

Bărbatul implicat i-a dat foc iubitei sale. Femeia este însărcinată și a fost preluată de medici. 

„Un echipaj SMURD de terapie intensivă cu medic a intervenit în cazul unei victime de sex feminin, în vârstă de aproximativ 17 ani, care prezenta arsuri la nivelul membrelor superioare, toracelui și feței. Tânăra a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență din Brașov”, a explicat, pentru brasovtv.com, purtătorul de cuvânt al I.S.U. Brașov, Luiza Dănilă.

„În jurul orei 11.00, un bărbat de 21 ani din Sacele, în timp ce se afla la domiciliu, în urma unui conflict cu concubina sa în vârstă de 17 ani, din gelozie, ar fi stropit-o pe aceasta cu o substanță inflamabilă și i-ar fi dat foc. Rudele fetei au intervenit pentru stingerea focului, iar victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale”, a explicat, pentru brasovtv.com, purtătorul de cuvânt al I.P.J. Brașov, Gabriela Dinu.

O echipă formată dintr-un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și polițiști de investigații criminale l-au depistat pe bărbatul implicat. Acesta părăsise domiciliul imediat după comiterea faptei, dar acum este în custodia polițiștilor.

S-a deschis dosar penal pentru tentativă la omor. Inițial,  a fost instrumentat de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, dar având în vedere faptul că victima este minoră, dosarul va fi declinat către Parchetul de pe lângă Tribunalul pentru Minori și Familie.

Inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție până când magistrații vor pronunța sentința definitivă.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: