08
Mie, Mai

FOTO: I.J.J. BRAŞOV

Eveniment

Jandarmii montani din Braşov, împreună cu salvamontiştii din Victoria au acţionat, sâmbătă seară, în Masivul Făgăraş.

 

O femeie din Braşov, în vârstă de 38 de ani, s-a accidentat la un picior şi nu a mai putut continua traseul. Victima era însoţită de alte 6 persoane şi se afla pe un traseu montan marcat cu triunghi albastru, în zona Valea Sebeșului, din Masivul Făgăraș. În urma unui apel la numărul unic de urgenţă 112, înregistrat în jurul orei 19.00, cele două echipe au intervenit  şi au reuşit să coboare victima în satul Sebeș, comuna Hârseni, de unde a fost preluată de o ambulanță și transportată la spitalul din Făgăraș. Intervenţia a durat aproape patru ore şi nu au existat alte probleme în timpul acţiunii.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: