Handbalistele de la Corona Brașov nu traversează cea mai bună formă. După victoriile din debutul sezonului, la Corona au apărut accidentările și echipa nu a mai avut același randament ca în startul campionatului. Brașovencele nu au reușit să câștige în ultimele patru confruntări și își doresc să întrerupă această serie neagră.
Astăzi de la ora 16.00, Corona joacă în deplasare cu CSM Bistrița, o echipă incomodă care a reușit să învingă la Craiova, a câștigat pe teren propriu cu Rîmnicu Vâlcea și a pierdut greu în fața singurei echipe neînvinse din Liga Națională, Dunărea Brăila. Antrenoarea echipei Corona, Mariana Tîrcă a declarat că atât ea cât și jucătoarele sunt conştiente că vor avea un meci dificil la Bistriţa, în compania localnicelor de la CSM.
„În condiţiile în care avem atât de multe absenţe din lot, şi cum se ştie deja, pe acelaşi post, de unde lipsesc Pricopi, Cartaş şi Corban, orice partidă este grea. Sper însă, din suflet, ca jucătoarele care vor intra în centru, să dea un randament bun, să se adapteze şi să reuşim să facem un joc bun care să ne ajute să ne întoarcem acasă cu puncte. Suntem toţi conştienţi că orice punct contează şi nu avem voie să mai facem paşi greşiţi. Am avut ghinionul să apară probleme medicale, dar trebuie să facem totul pentru a reuşi ceea ce ne propunem, indiferent de situaţie. Nu este uşor, presiunea este mare, dar dorinţă există. Fetele vor foarte tare să le iasă jocul, să adunăm puncte şi să depăşească blocajul acesta pe care nu îl putem nega", a declarat antrenoarea fetelor de la Corona, Mariana Tîrcă.
După meciul de la Bistrița, Corona va juca pe teren propriu, duminică, de la ora 16.00 cu Dunărea Brăila.
România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: