Misiunea şi rezistenţa Bisericii Ortodoxe Române în perioada comunistă

       Urmând linia pe care ziarul nostru şi-a impus-o în a reflecta activitatea Bisericii Ortodoxe Române, am ales un subiect pe care nu multe ziare l-au supus atenţiei şi dezbaterii publice şi anume misiunea şi rezistenţa Bisericii Ortodoxe Române în perioada comunistă. Aceasta se suprapune şi cu anul comemorativ „Justinian Patriarhul”. Materialul de faţă se constituie un prinos  de recunoştinţă memoriei acestui Arhipăstor al Ortodoxei Româneşti care a iubit Biserica lui Hristos din poporul român cu o dragoste neţărmurită şi a reuşit cu o înţelepciune şi dăruire vremelnică să apere şi să păstreze valorile eterne ale credinţei noastre strămoşeşti, valori care în zilele de astăzi se simte nevoia din ce în ce mai acută de a le proteja şi a le păstra.
      Cel mai important eveniment la nivel naţional în acest sens, a fost organizarea unui simpozion de către Arhiepiscopia Tomisului şi Universitatea Ovidiu – Facultatea de Teologie din Constanţa, având drept invitaţi nume de marcă, începând cu vicepreşedintele Academiei Române, academicianul braşovean Alexandru Surdu, prof. univ. dr. Mihail Diaconescu, dr. Călin Popescu, un atent exeget şi jurnalist la Curierul Zilei din Piteşti, lectorul univ. dr. Ionuţ Hulubeanu, prof. univ. dr. Emilian Corniţescu, prof. univ. dr. Nichita Runcan, conf. univ,. dr. Claudiu Cotan, precum şi prof. univ. dr. Răzvan Ionescu. Gazda acestei reuniuni a fost ÎPS prof. univ. dr. Teodosie Petrescu, Arhiepiscop al Tomisului.
Luările de cuvânt, precum şi referatele au fost axate în general pe contribuţia patriarhului Justinian Marina, dar şi pe interzicerile din perioada comunistă, de la interzicerea educaţiei religioase în şcoli, naţionalizarea şcolilor confesionale, propaganda ateistă, precum şi oprimarea constantă a ierarhilor, preoţilor şi a credincioşilor din acele vremuri.
 
Un interesant material prezentat în cadrul simpozionului a fost cel al ÎPS prof. univ. dr. Teodosie Petrescu din care vă prezentăm câteva fragmente:
„Trebuie să vedem în această perioadă, lucrarea lui Dumnezeu prin purtarea Sa de grijă, şi trebuie să observăm că Biserica a fost tot timpul vegheată, susţinută şi înălţată ofranda bisericii, de către Însuşi Dumnezeu. Şi Dumnezeu lucrează prin cei pe care i-a ales. De aceea, în această perioadă comunistă, Biserica a fost găsită cu ierarhi, preoţi, monahi şi diaconi şi credincioşi foarte vrednici, pe măsura vremurilor care s-au abătut asupra ţării noastre şi asupra vecinilor noştri. De aceea, iată, în Biserică, în toate treptele de slujire, aflăm oameni de rezistenţă împotriva răului, pentru că ce a însemnat această ideologie care a vrut să se situeze în afara Lui Dumnezeu? A însemnat cu adevărat o dezlănţuire a puterilor potrivnice împotriva Lui Dumnezeu, împotriva Bisericii şi a slujitorilor şi credincioşilor ei. Biserica tot timpul este ţinută în viaţă, în trezvie, în misiune de către cel ce o poartă în istorie, Hristos, Fiul Lui Dumnezeu, Mântuitorul, care este capul Bisericii. Şi vedem această misiune a Bisericii şi această ţinută a Bisericii, în perioada comunistă, foarte bine ancorată într-o realitate a timpului. Biserica şi-a început misiunea sa după Cincizecime, întemeiată fiind de Hristos, prin apostolii Săi, după ce a întemeiat-o obiectiv, pe Cruce şi pe Înviere, iată a întemeiat-o, rugând Hristos pe Tatăl să trimită Duhul Sfânt asupra apostolilor. Apostolii s-au umplut de Duhul Sfânt şi au început propovăduirea şi au întemeiat chiar în ziua Cincizecimii, Biserica din punct de vedere istoric şi comunitar. Biserica a apărut în istorie ca să adune pe fiii chemaţi de Însuşi Dumnezeu la mântuire, la iertarea păcatelor, la Împărăţia cea Cerească, dar nu oricum, ci în luptă cu răul, în permanenţă. Cea dintâi ispită, care a avut loc în Rai, din partea celui viclean, continuă în toată istoria Bisericii. De aceea, viaţa Bisericii primare a avut caracter de jertfă. Aproape trei secole, Biserica, care însemnează Hristos şi comunitatea credincioşilor, a fost scăldată în sânge martiric, pentru că, prin sânge, s-a răscumpărat păcatul strămoşesc, se răscumpără şi păcatele personale ale tuturor celor ce vor deveni membri ai Bisericii. Biserica îi cuprinde şi pe înaintaşii dinainte de Hristos, îi cuprinde pe Adam, Eva, Abel, Set, patriarhii, proorocii, drepţii şi toţi cei din Vechiul Testament care au nădăjduit şi au văzut de departe, venirea mântuirii şi răscumpărarea neamului omenesc. Deci Biserica duce pe toţi din istorie către veşnicia mântuirii. Astfel de Biserică era şi când s-a instalat dictatura comunistă în ţara noastră, o Biserică vie care avea ierarhi, preoţi, monahi şi credincioşi vrednici.

Biserica, în timpul perioadei comuniste, a avut un traseu foarte glorios, şi gloria Bisericii stă în puterea lui Hristos, care este capul ei, care o conduce şi în vremuri uşoare şi în vremuri grele, astfel încât Dumnezeu a ridicat dintre slujitori la vremea aceea, ultimul patriarh, al doilea patriarh, de fapt, Nicodim (1939-1948). Începutul perioadei comuniste coincide cu venirea la cârma Bisericii a vrednicului de pomenire, patriarhul Justinian, care cunoştea viaţa Bisericii de jos, cunoştea realităţile din parohii şi din mănăstiri atât de bine. Era un om credincios şi dârz, cunoştea viaţa oamenilor, în general. Era un om informat, a fost profesor de seminar şi iată, a fost preot de ţară, cunoştea pulsul vieţii religioase, de aceea Dumnezeu l-a ridicat, a fost întâi la Moldova, scurtă vreme, şi apoi în 1948, este proclamat patriarh al Bisericii Ortodoxe Române la Bucureşti şi va păstori cel mai mult faţă de toţi înaintaşii şi urmaşii săi, pentru că avea şi o vârstă mai tânără când a fost ales. De aceea, patriarhul Justinian este chipul luminos, puternic şi glorios, din perioada aceasta comunistă, pe care Dumnezeu l-a ridicat ca să poată să cârmuiască Biserica pe temeliile solide apostolice ale credinţei vii adusă de Sf. Ap. Andrei în ţara noastră.
Biserica este o realitate vie, este sufletul poporului român şi le spunea că fără Biserică poporul român n-ar fi rezistat în istorie, de aceea a şi scris nişte volume interesante, de apostolat social.
A cuprinde în câteva cuvinte viaţa Bisericii sub cârmuirea patriarhului Justinian în Patriarhia Română este cu neputinţă. Biserica a rezistat prin puterea lui Dumnezeu care şi-a ales şi i-a întărit pe slujitorii Săi, pe credincioşii Săi care alcătuiesc trupul Bisericii astfel încât această misiune a noastră de a aduce în actualitate acea perioadă, cu frumuseţea, cu lumina, cu izbânzile ei, este o datorie de conştiinţă şi de a arăta că Biserica niciodată n-a fost părăsită, n-a fost singură, întotdeauna l-a avut pe Hristos şi prin Hristos i-a avut pe slujitori şi pe credincioşi, care au ţinut Biserica vie”.

Continuitatea noastră, strâns legată de Biserica Ortodoxă
Concluzia sesiunii de comunicări ştiinţifice a fost aceea că Biserica Ortodoxă Română a fost principalul liant şi principala instituţie a Statului Naţional Unitar Român, iar continuitate noastră ca naţiune română în aceste teritorii este strâns legată de destinul Bisericii Ortodoxe Naţionale Române. Curajul preoţilor mărturisitori de la acest simpozion este un semnal pe care l-am dori tras şi în alte sesiuni de comunicări ştiinţifice, iar cititorii să înţeleagă că atacurile vehemente împotriva unor ierarhi şi preoţi, din ultim perioadă, nu au fost făcute decât cu exagerări, cu scopul clar demonstrat de diminuare a influenţei Bisericii Ortodoxe Române în aceste teritorii.