Meteorologii au emis cod galben de ninsori si viscol puternic.
Eveniment
ANPC lansează un număr de WhatsApp pentru reclamații, inclusiv pentru facturile la curent și gaze
Autoritatea pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a lansat un număr de WhatsApp pentru a semnala orice nereguli, inclusiv cele referitoare la facturile de electricitate și gaze.
„Nunta lui Figaro”, un nou titlu Mozart, în programul Operei Brașov
Miercuri, 9 februarie 2022, de la ora 11.00, în Sala Operei Brașov, copiii sunt așteptați să vizioneze un spectacol foarte îndrăgit: „Frumoasa din Pădurea Adormită”, musical de Silvia Kerim și Marius Țeicu.
Investiții în infrastructura de apă și canalizare în orașul Rupea
Investițiile derulate de Compania Apa Brașov, din fonduri europene, începând cu anul 1999, au dus la introducerea de rețele de apă și de canalizare noi, în multe din localitățile județului Brașov.
Bărbat din județul Brașov, reținut de către polițiștii brașoveni pentru violență în familie
Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Codlea efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “violența în familie”.
Salvamontiștii brașoveni, 12 intervenții în acest weekend
Un număr relativ redus, ținând cont de traficul de pe pârtii.