27
Sâm, Apr

sursa foto: ziuaconstanta.ro

Eveniment

O rețea de proxeneți a fost destructurată de procurorii DIICOT Brașov.

5 persoane, dintre care două sunt femei, au fost încătușate. Cele două brașovence căutau fete pentru practicarea celei mai vechi meserii din lume, coordonau activitatea celorlalți membri ai rețelei, supravegheau victimele și încasau banii plătiți de clienți. Erau racolate fete sărace care erau obligate să se prostitueze în Germania, unde proxeneții le asigurau cazarea. Din banii plătiți de clienți, prostituatele nu primeau aproape nimic. Partidele de sex aveau loc în cluburi din străinătate. Inițial, fetele erau mințite că li se vor găsi locuri de muncă bine plătite. Erau și situații însă, în care cei trei bărbați puși sub acuzare puneau în aplicare metoda „LOVERBOY”, aceea prin care traficanții le dau impresia victimelor că s-au îndrăgostit de ele. Apoi, tinerele erau determinate să facă sex pe bani cu diverși clienți. Procurorii DIICOT Brașov au intrat pe fir, iar cei 5 inculpați au fost reținuți și propuși pentru arestare sub acuzațiile de trafic de persoane, constituire de grup infracțional, sau complicitate la aceste infracțiuni.

Un judecător de drepturi și libertăți a decis, în această seară, să emită mandate de arestare pe numele celor 5 persoane puse sub acuzare. Nemulțumite, acestea au depus contestații.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: