03
Vin, Mai

sursa foto: pressalert.ro

Eveniment

Scenele de groază s-au petrecut într-un apartament din Râșnov, în care o minoră de 16 ani locuia împreună cu mama ei.

Fata avea un prieten cu care, chiar în casa părintească, întreținea relații sexuale de luni bune. La un moment dat, fata și-a dat seama că este însărcinată, dar a păstrat secretul. Surse judiciare susțin că mama copilei ar fi știut totul, dar a preferat să tacă. Minora a născut, fără asistență medicală, în casa în care locuiește. Chiar atunci, mama ei plecase din Râșnov spre Brașov cu o mașină care s-a defectat, iar femeia a fost nevoită să se întoarcă la locuință. Nepotul ei se născuse deja, fără probleme, la termen. Deși se bănuiește că mama fetei de 16 ani ar fi știut totul, femeia a negat până în ultimul moment. Fiica ei, la scurt timp după ce a adus pe lume copilul, a decis să scape de el.

„Conform medicilor legiști, decesul nou-născutului a survenit prin sufocare. După naștere, copilul a fost pus într-o pungă, iar punga lăsată în baia locuinței situate în Râșnov”, au explicat, în exclusivitate pentru BrașovTV.com, sursele citate. La scurt timp după ce a născut, minora de 16 ani a început să se simtă rău. Medicii solicitați să intervină și-au dat seama că fata născuse, dar atât ea cât și mama ei au continuat să nege. Minora a fost transportată la Maternitate pentru îngrijiri medicale. Și aici, specialiștii au stabilit că fata se simțea rău în urma nașterii. Polițiștii au fost chemați la fața locului, au început cercetările și au încercat să afle unde este nou-născutul. În cele din urmă, mama fetei de 16 ani a mărturisit că nou-născutul este în casa din Râșnov.

Oamenii legii au plecat spre locuință, dar bunica minorei de 16 ani, care se afla în casă, a refuzat să le deschidă ușa și a fugit din casă, pe fereastră. Polițiștii au reușit să intre în locuință și l-au găsit pe bebelușul mort, în baie. Procurorii care anchetează cazul i-au propus unui judecător de drepturi și libertăți să o aresteze pe fata de 16 ani, sub acuzația de omor asupra unui membru al familiei, dar solicitarea a fost respinsă. Decizia a fost contestată, la Curtea de Apel Brașov, dar și judecătorul de drepturi și libertăți de la această instanță a stabilit că nu se impune arestarea. Ancheta în acest caz continuă, cu respectarea prezumției de nevinovăție, până când magistrații vor pronunța sentința definitivă.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: