26
Vin, Apr

sursa foto: observatorulph.ro

Eveniment

Depășirea pe linie continuă ar putea să nu mai fie sancționată în România, dar în anumite condiţii. 

În prezent, depăşirea neregulementară este sancţionată cu suspendarea dreptului de a conduce pentru 30 de zile şi 9 puncte de amendă.

Deputatul Mihai Weber propune schimbarea Codului rutier astfel încât șoferii să poată depăși pe linie continuă fără să fie sancționați contravențional. E drept însă, depășirea trebuie să îndeplinească niște criterii pentru ca aceștia să scape de sancțiune, scrie România TV.

Mihai Weber a depus la Senat un proiect pentru modificarea drastică a Codului Rutier. Politicianul propune ca şoferii care depăşesc pe linie continuă să nu mai primească nicio sancţiune. Asta dacă întrunesc următoarele condiții: vizibilitatea asupra drumului să fie de cel puţin de 20 de metri, iar lăţimea drumului să fie de minim şapte metri.

Inițiativa parlamentarului a venit după ce acesta a susținut că actualele prevederi mai degrabă încurcă traficul, decât să-l fluidizeze.

Proiectul de lege prevde, concret: „Prin manevra de depăşire se poate încălca marcajul continuu, simplu sau dublu, care desparte sensurile de mers, pentru depăşirea obstacolelor de orice natură, oprite, staţionate sau care se deplasează cu viteză foarte mică, doar dacă vizibilitatea asupra drumului este mai mare de 20 de metri, iar lăţimea drumului este de cel puţin 7 metri”.

La expunerea motivelor, Mihai Weber a scris că un conducător este sancţionat nediferenţiat pentru încălcarea marcajului continuu, fără a fi luate în considerare motivele care au determinat acţiunea. Mai mult, cadrul normativ în vigoare nu îndepărtează natura perturbatoare a obstacolului, ci îngreunează fluiditatea traficului rutier.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: