02
Joi, Mai

Foto: Poliția Locală Brașov

Eveniment

Polițiștii locali și salvamontiștii sunt în misiune, în aceste zile, pe pârtiile din Poiana Brașov. 

Patrule mixte, alcătuite din polițiști locali și salvatori montani, sunt prezente pe pârtiile de schi din Poiana Brașov și din Masivul Postăvaru, asigurându-se că noul regulament adoptat la începutul acestui an, este asimilat și respectat de către practicanții sporturilor de iarnă. 

 Astfel de acțiuni vor continua și vor deveni tot mai frecvente, ca măsură de prevenție și ca încercare de reducere a numărului mare accidente înregistrate din cauza nerespectării regulilor de bază, privitoare la practicarea sporturilor de iarnă în Poiana Brașov”, avertizează directorul Serviciului Public Salvamont, Sorin Păltânea.

Până la urmă, respectarea acestor reguli nu conduce decât la desfășurarea activităților de recreere și distracție în bune condiții și în siguranță pentru cei ce își petrec timpul liber pe pârție sau în zonele de agrement destinate special pentru schi, sănius, snowboard ori tubing. Sancțiunile pentru încălcarea regulamentului sunt cuprinse între 500 și o mie de lei sau între o mie și 2.500 de lei, în funcție de tipul de contravenție”, precizează directorul executiv al Poliției Locale Brașov, Nicolae Aldea.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: