02
Joi, Mai

sursa foto: news.ro

Eveniment

UPDATE

„În calitate de ministru al Sănătății, am colaborat instituțional cu magistrații D.I.I.C.O.T. încă din faza cercetării deschise împotriva profesorului Mihai Lucan.

În cursul zilei de ieri, am dat declarații complete, în calitate de martor, în acest dosar. Ca de fiecare dată, am răspuns favorabil demersurilor justiției și voi continua să fac același lucru ori de câte ori sunt solicitat atât ca ministru, cât și în calitate de cetățean. Deoarece există o ancheta în curs am datoria și responsabilitatea unui comportament discret, prudent și rezervat. Voi sprijini pe căi instituționale, în măsura competențelor de care dispun, aflarea adevărului în acest caz, ca și în celelalte dosare din domeniul sănătății”, a declarat Florian Bodog.

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, și primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, au fost citaţi, joi, de procurorii D.I.I.C.O.T. în dosarul medicului Mihai Lucan. Cei doi nu s-au prezentat deoarece citaţiile nu au ajuns la timp, iar procurorul de caz a decis ca audierea acestora să fie reprogramată. Ministrul Bodog a fost, în final, audiat în noaptea de joi spre vineri, în calitate de martor, potrivit stiripesurse.ro.

Numele lui Boc şi Bodog  au fost menţionate în denunţul făcut împotriva medicului urolog Mihai Lucan. Potrivit denunțătorului, Boc, Bodog şi Gheorghe Funar, fostul primar al Clujului, l-ar fi sprijinit de-a lungul anilor pe medicul urolog Mihai Lucan care ar fi primit un teren de 1000 de metri pătraţi în centrul Clujului printr-o hotărâre a Consiliu Local, la un preţ foarte mic, potrivit hotnews.ro.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: