27
Sâm, Apr

sursa foto: rtv.net

Eveniment

Statul român le-a luat șoferilor români, în total, de 6,4 miliarde de lei cu așa-numitul timbru de mediu și cu alte sume percepute ca taxe auto, care au fost declarate ilegale de instanțele europene. Autoritățile centrale au stabilit, acum, detaliile restituirii banilor.

TAXA AUTO. Ministerul Mediului a lansat în dezbatere publică norme pentru rambursarea banilor. Normele vin după ce Executivul a adoptat în luna august o ordonanţă de urgenţă ce permite restituirea taxei speciale auto, taxei pe poluare pentru autovehicule, taxei pentru emisiile poluante şi a timbrului de mediu, potrivit economica.net.

TAXA AUTO. Primele trei taxe vor fi returnate în perioada 1 ianuarie 2018 – 31 decembrie 2018, iar timbrul de mediu în perioada 1 septembrie 2018 – 31 martie 2019.

TAXA AUTO. Taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule și taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule vor fi restituite în termen de 120 de zile de la data depunerii cererii, dar nu mai devreme de 1 ianuarie 2018, iar timbrul de mediu va fi rambursat în termen de 120 de zile de la data depunerii cererii, dar nu mai devreme de 1 septembrie 2018.

Atenție! Cei care au datorii la Fisc la momentul restituirii nu vor mai primi toată suma cerută, o cotă parte urmând a fi folosită la acoperirea datoriilor, în funcție de mărimea lor.

"Restituirea sumelor cuvenite contribuabililor se efectuează prin decontare bancară în contul bancar indicat prin cererea de restituire", scrie în documentul în dezbatere. Tocmai de aceea, cei care uită să treacă în cererea de restituire contul bancar se vor trezi cu cererile response.

Articole sugerate


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: