27
Sâm, Apr

sursa foto: cdu.de

Eveniment

Potrivit unui raport al Organizaţiei Naţiunilor Unite, populaţia mondială va ajunge la un total de 9,8 miliarde de locuitori în 2050. Populaţia Terrei este, în prezent, de 7,6 miliarde de persoane.

În anul 2030 va fi de 8,6 miliarde de oameni, în 2050 de 9,8 miliarde, iar în 2100 populația globului va fi de aproximativ 11,2 miliarde de persoane, potrivit datelor calculate de Departamentul de afaceri economice şi sociale din cadrul ONU.

China va fi depăşită de India, care va deveni cel mai populat stat din lume peste şapte ani. Nigeria, care este cunoscută pentru creşterea demografică foarte rapidă, va depăşi SUA şi va ocupa poziţia a treia în topul ţărilor cu cele mai mari populaţii din lume, în anul 2050, notează AGERPRES.

Numărul  persoanelor peste 60 de ani se va dubla pe Terra până în 2050. Dacă în prezent populaţia vârstnică este de 962 de milioane, în anul 2050 va ajunge la 2,1 miliarde şi la 3,1 miliarde în 2100.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: