26
Vin, Apr

MyTex.ro

Eveniment

                Gloria Domini – Brașovul Pascal, un festival original al Brașovului. Pentru prima dată, autoritățile vor să organizeze mai multe evenimente culturale care să promoveze valorile, principiile și tradițiile religioase și culturale ale tuturor confesiunilor din Brașov. Acestea vor fi reunite într-un festival care se va desfășura pe parcursul a două săptămâni.

                Slujbe ecumenice, concerte de orgă, proiecții de filme documentare, vernisaje, expoziții de icoane, ateliere de încondeiat ouă sau de ceramică și spectacole ale Filarmonicii sunt doar câteva din momentele speciale pregătite pentru brașoveni cu ocazia Festivalului Gloria Domini – Brașovul Pascal. Evenimentul, care este organizat de către Agenția Metropolitană Brașov în parteneriat cu Primăria Brașov și Centrul Român de Muzică, va începe duminică și se va încheia pe 14 aprilie. „ Cred că prin a traduce credința culturii și cultura credinței, putem să definim acets festival, care are loc în această perioadă de post al Paștelui. Bineînțele, evenimentul acoperă întreg spectrul confesional din Brașov. Anul acesta chiar s-a nimerit să avem Paștele împreună, toate confesiunile care sărbătorim Paștele, chiar și evreii care au Pesah-ul în această perioadă  ’’ a declarat Dragoș David, director executiv AMB Brașov.



                Evenimentele culturale se vor desfășura în mai multe locații din Brașov. Printre acestea se numără Casa armatei, Catedrala Catolică de pe strada Mureșenilor sau Cinemateca Patria. „ Ca și reprezentant al Centrului Român de Muzică, am încercat să le oferim brașovenilor spectacole de expecție susținute de corul Madrigal, cosrul Astra, cel al liceului de muzică. Să aducem nume de prim rang în muzica românească, aici incluzândul și pe preotul Cristian Pomohaci ’’ a declarat  Aurelian Danu, reprezentant Centrul Român de Muzică. Festivalul este la prima ediție, dar organizatorii își propun ca acesta să devină o tradiție și un eveniment de referință pentru Brașov.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: