26
Vin, Apr

sursă foto: playtech.ro

Eveniment

Comisia Europeană a declarat, vineri, că o escaladare a amenințării la securitate din partea Moscovei înseamnă că statele membre UE ar trebui să facă „evaluări mai stricte” ale rușilor care fac cereri de vize de călătorie, în special cele făcute din țări terțe.

Țările Uniunii Europene au discutat săptămâna aceasta cum să-i trateze pe rușii care încearcă să intre în bloc pentru a evita mobilizarea parțială decretată pe 21 septembrie de președintelui Vladimir Putin pentru a face față contraofensivei ucrainene, relatează Reuter, preluat de HotNews.ro.

Numărul bărbaților în vârstă de recrutare plecați în străinătate de când Putin a anunțat săptămâna trecută mobilizarea a 300.000 de rezerviști a reprezentat o dilemă pentru membrii UE, în special pentru țările din est, care limitaseră accesul rușilor ca reacție la război. De asemenea, a ridicat temeri de posibile riscuri de securitate la frontiere.

Statele membre trebuie să facă o evaluare a securității foarte amănunțită și, dacă o persoană ar putea reprezenta o amenințare la adresa securității sau o amenințare la adresa relațiilor internaționale pentru unele dintre statele membre, acestei persoane nu ar trebui să i se elibereze viză”, a declarat, într-o conferință de presă, comisarul pentru Afaceri Interne Ylva Johansson, prezentând noi orientări din partea Comisiei executive a UE.

Ea a spus că vizele nu ar trebui eliberate pentru cei care intenționează să rămână mai mult de 90 de zile și - observând că mulți ruși au plecat recent - a precizat că statele UE nu ar trebui să accepte cererile de viză Schengen de la cetățenii ruși aflați acum în țări terțe.

Cu toate acestea, ea consideră că toți rușii au încă dreptul de a solicita azil și pot solicita o viză pe termen lung sau de ședere: "Aș spune că este important să nu amestecăm dreptul de a avea o viză de turist sau o viză de scurtă durată în UE - nu este un drept, este un privilegiu. Dreptul de a solicita azil este un drept fundamental".

Vorbind despre anexarea celor patru regiuni ale Ucrainei, oficialul european a subliniat că „aceasta este în mod clar o escaladare a conflictului, o escaladare a războiului și asta înseamnă și o escaladare a amenințării la securitatea Uniunii Europene și trebuie să acționăm la asta și trebuie să urmărim acest lucru îndeaproape”, mai artă sursa citată.

 

 

Sursa: realitatea.net


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: