08
Mie, Mai

sursa foto: digi24.ro

Eveniment

Preotul Visarion Alexa, reţinut de poliţie şi plasat apoi sub control judiciar după ce ar fi agresat sexual o femeie la spovedanie.

Părintele Visarion Alexa a fost reţinut inițial de poliţiştii din Bucureşti, după ce o femeie l-a acuzat că ar fi agresat-o în timp ce se spovedea, anunţă România TV. Ulterior, instanţa a decis plasarea prelatului sub control judiciar.

UPDATE: Preotul Visarion Alexa, reținut pentru 24 de ore într-un dosar de agresiune sexuală, a fost suspendat și nu mai poate susține slujbe. Ulterior, instanța a respins propunerea de arestare preventivă și a dispus măsura controlului judiciar. Cercetările sunt continuate de polițiștii din cadrul Secției 20 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală, a precizat DGPMB.

UPDATE: Arhiepiscopia Bucureștilor a decis sâmbătă, 17 septembrie, suspendarea preotului Visarion Alexa, reținut ieri de Poliția Capitalei sub acuzația de agresiune sexuală.
Arhiepiscopia a confirmat că luni va începe ancheta acestui caz nesfârșit de trist. Prima măsură luată, până la confirmarea culpei prin finalizarea anchetei derulate de autoritățile abilitate, este „suspendarea de la slujirea preoțească””, a declarat Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.

Poliţişti din cadrul Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București – Secția 20 Poliție au fost sesizați, prin plângere, de către o femeie, despre faptul că un bărbat, în vârstă de 46 de ani, ar fi agresat-o sexual. Polițiștii au demarat investigațiile, iar bănuitul a fost dus la audieri. În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pe o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentat instanței cu propunere legală.

UPDATE: Avocata lui Alexa Visarion, Mariana Mihai, a afirmat că a existat o relaţie de prietenie între preot şi femeia respectivă. „Relaţia de duhovnic a fost dublată de o relaţie de prietenie, partea vătămată recunoaşte acest lucru. Dânsa comunica aproape non-stop, noaptea, ziua cu părintele şi în această relaţie, pe fondul acelei prietenii şi abordări personale, a intervenit şi acest eveniment, incident din aprilie 2022. Nu a existat o relaţie foarte profundă. A depus plângerea pe 20 iulie în ultima zi în care se putea formula plângere şi acesta este un lucru destul de discutabil”, a explicat apărătoarea preotului, relatează News.ro. Mariana Mihai a mai precizat că a fost o discuţie între cei doi „nu neapărat o agresiune”.
Părintele Visarion Alexa riscă să ajungă la închisoare. În urmă cu o lună, femeia în vârstă de 37 de ani a mers la Poliţie şi a depus o plângere împotriva părintelui Visarion Alexa, parohul parohul Bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” – Militari.

Tânăra le-a povestit poliţiştilor că în timpul unei spovedanii, părintele ar fi încercat să o agreseze sexual. Astăzi, părintele a fost audiat de poliţişti şi reţinut pentru 24 de ore sub acuzaţia de agresiune sexuală. Potrivit unor surse, în faţa anchetatorilor, preotul a recunoscut acuzaţia.

 

 

sursa: romaniatv.net


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: