02
Joi, Mai

sursă foto: b1tv.ro

Eveniment

În această dimineata, în jurul orei 05.00, pompierii au fost anunțați de izbucnirea unui incendiu într-un apartament situat la etajul 2 într-un bloc de locuințe de pe B-dul Gării.

La fața locului s-au deplasat două autospeciale cu apă și spumă, o autoscară și un echipaj SMURD.

Când au ajuns echipajele de intervenție la fată locului incendiul se manifesta în bucătaria apartamentului și s-a intervenit prompt pentru stingerea acestuia. Două persoane care se aflau în cameră au fost salvate de către pompieri.

Incendiul a fost lichidat înainte să se extindă și la alte apartamente. Alte 5 persoane care aflau la etajul superior s-au autoevacuat. Au ars elemente de mobilier si aparatură electrocasnică din bucătărie.

Din fericire în urma acestui eveniment nu s-au înregistrat victime.

Se pare că incendiul a pornit de la o lumânare lăsată aprinsă și nesupravegheată. 

Pentru a preveni astfel de evenimente vă recomandăm respectarea următoarelor măsuri de apărare împotriva incendiilor:

▪ nu lăsați lumânările aprinse dacă trebuie să părăsiţi încăperea. Cel mai bine este să le stingeţi pentru a evita producerea unui incendiu în lipsa dumneavoastră;

▪ stingeți întotdeauna lumânările înainte de a le muta;

▪ asigurați-vă că lumânarea se află în poziţie verticală şi că este fixată într-un suport special destinat, astfel încât să nu cadă sau să curgă picături de ceară fierbinte;

▪ așezați întotdeauna lumânările pe o suprafaţă netedă rezistentă la căldură;

▪ nu vă aplecați deasupra lumânărilor: s-ar putea să vă ia foc părul sau hainele;

▪ nu puneți lumânările aprinse foarte aproape de tot ceea ce se poate aprinde uşor (mobilier, perdele, ziare etc.) sau în locuri unde pot ajunge copiii mici şi animalele de companie, pentru a nu le răsturna şi provoca incendii;

▪ nu adormiţi cu lumânările aprinse.

 

 

Sursa: I.S.U. Brașov


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: