09
Joi, Mai

sursa foto: androidro.ro

Eveniment

Un turist american a scăpat ca prin minune după ce a căzut în craterul vulcanului Vezuviu.

Un tânăr de doar 23 de ani și-a scăpat telefonul în timp ce își făcea o poză și a sărit în râpă ca să-l recupereze. 

Acesta a mers alături de familie într-o zonă interzisă pentru explorare. Norocul lui a fost că mai mulți ghizi l-au văzut și l-au scos la timp.

După ce a plecat să-și caute telefonul, la fața locului au ajuns mai multe echipaje de poliție, iar salvatorii montani au intervenit cu un elicopter după ce familia a sunat la urgențe.

Tânărul s-a ales cu răni minore, dar atât el, cât și familia lui riscă acum un dosar penal pentru că au pătruns ilegal în orașul declarat patrimoniu. Poliția anchetează familia din SUA pentru că a ajuns pe Vezuviu fără bilet și a urcat în vârf pe un traseu periculos, interzis turiștilor.

Muntele Vezuviu, la 9 km de orașul Napoli,  este încă un vulcan activ care elimină gaze naturale, fiind  cunoscut pentru erupția uriașă care a devastat orașele romane Pompeii și Herculaneum acum două milenii, în anul 79 d.Hr. Ultima erupție a Vezuviului a avut loc în 1944. 

La ora actuală, vulcanul activ Vezuviu se numără printre cele mai vizitate destinații turistice din Italia. 

Distanța parcursă de la baza vulcanului până la vârf este de doar 30 de minute. Mai multe trasee către crater sunt interzise turiștilor, din cauza gradului de periculozitate.

 

 

sursa: realitatea.net


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: