02
Joi, Mai

Eveniment

Primăria Brașov este din nou pe prima pagină a ziarelor locale și naționale!

Totul din cauza Poliției Locale care se află în subordinea Municipalității (Consiliul Local). Miercuri, DGA a efectuat percheziții la sediul instituției. Potrivit reprezentanților Parchetului, procurorii au deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită. Mai exact, polițiștii locali din Brașov ar fi primit bunuri și sume de bani pentru ca să nu își îndeplinească atribuțiile de serviciu. Este vorba despre verificarea șantierelor din Municipiul Brașov.

Având în vedere cele întâmplate, solicităm Primăriei Brașov lămuriri cu privire la acest aspect, mai ales că la începutul mandatului, primarul Allen Coliban le-a promis brașovenilor o reorganizare a Poliției Locale. În acest sens, primarul USR l-a prezentat într-o conferință de presă și pe Radu Dascălu, consilierul pe probleme de ordine publică care ar fi trebuit să se ocupe de acest lucru.

Am început analiza luând în calcul părerile exprimate de cetățeni, dar am avut discuții și cu Poliția Națională, cu asociațiile de profil sau cu alte structuri de specialitate. Vreau să eficientizăm activitatea Poliției Locale Brașov, în primul rând pe cea legată de ordinea publică. Structurile care nu sunt necesare probabil că vor fi desființate sau diminuate. Vrem o Poliție Locală performantă, suplă și dinamică, care să răspundă nevoilor cetățenilor”, susținea anul trecut consilierul primarului.

De asemenea, reprezentanții Primăriei Brașov au declarat că vor să întărească departamentul ”Disciplina în Construcții”. A trecut aproape un an și jumătate de la promisiunile primarului Coliban, dar Poliția Locală nu a fost reorganizată. ”Profesionistul” prezentat în conferințe de presă se pare că nu a făcut mare lucru la această instituție.

După ce că nu s-a făcut nimic la Poliția Locală, astăzi aflăm cu stupoare despre percheziții și audieri, despre acuzații de luare de mită de către polițiștii locali. Cu alte cuvinte, în loc să vedem o îmbunătățire și o mai bună  funcționare la Poliția Locală, vedem percheziții și declarații ale procurorilor cu privire la infracțiuni săvârșite de angajații instituției.

Domnule primar, ar fi timpul să oferiți brașovenilor explicații despre aceste aspecte, având în vedere că sunteți cel care a vorbit despre restructurare. Cum ați reorganizat această instituție și ce au făcut consilierii dumneavoastră trimiși să supravegheze și să reformeze Poliția Locală?, a declarat subprefectul Lucian Pătrașcu, președintele Organizației Municipale a PSD Brașov.

 

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: