02
Joi, Mai

Eveniment

Activități specifice derulate de către polițiștii brașoveni pentru menținerea siguranței rutiere.

1. Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secția 2 Poliție efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” și “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

În fapt, la data de 07 aprilie 2022, în jurul orei 00.50, polițiștii au depistat în trafic un bărbat, în vârstă de 42 ani, care conducea un autovehicul pe strada Pelicanului din municipiul Brașov, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Procedându-se la testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 1,29 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În urma verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autovehiculului condus, polițiștii au constatat faptul că bărbatul are suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

 

2. La data de 06 aprilie 2022, în jurul orei 12.15, polițiști din cadrul Biroului Rutier Brașov au oprit în trafic, pentru control, un tânăr, în vârstă de 27 ani, care conducea un autovehicul pe bulevardul 15 Noiembrie din municipiul Brașov.

La testarea conducătorului auto cu aparatul DrugTest rezultatul a fost pozitiv. Prin urmare, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a prezenței substanței psihoactive în organism.

În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

Polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală Voila efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”.

În fapt, la data de 06 aprilie 2022, în jurul orei 00.00, polițiștii au oprit în trafic, pentru control, un bărbat, care conducea o autoutilitară pe DJ104A, pe raza localității Recea din județul Brașov.

În urma verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autovehiculului condus, polițiștii au constatat faptul că autoutilitara nu este înmatriculată, iar autorizația provizorie de circulație este expirată și nu există încheiată polița RCA obligatorie pentru vehicul.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

 

3. Polițiști din cadrul Poliției Orașului Ghimbav efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, “fals material în înscrisuri oficiale” și “uz de fals”. 

În fapt, la data de 06 aprilie 2022, în jurul orei 14,10, polițiștii au oprit în trafic, pentru control, o femeie, în vârstă de 30 ani, care conducea un autoturism pe strada Lungă din municipiul Codlea, județul Brașov.

La solicitarea polițiștilor de a prezenta documentele personale și ale autovehiculului, bărbatul a prezentat un permis de conducere eliberat de autoritățile din Belgia, asupra căruia există suspiciunea că ar fi fals.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor, cadrele de poliție au constatat faptul că femeia nu figurează ca fiind deținătoare de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei. 

 

sursa: I.P.J. Brașov


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: