03
Vin, Mai

foto: RTV

Eveniment

Un document de la Primăria Capitalei arată faptul că instituția realizează o listă a celor care au obligații militare.

Lista personalului cu obligații militare trebuie să fie gata până în data de 4 martie 2022.

Nu doar Primăria Capitalei a primit o astfel de solicitare.

Conform documentului, toți militarii profesioniști, militarii în termen, dar și cei care se află în evidența centrelor de rezerviști trebuie să fie cuprinși în această listă. De asemenea, toți bărbații cu vârste cuprinse între 20 și 35 de ani, chiar dacă nu au îndeplinit serviciul militar vor fi trecuți pe listă.

De asemenea, vă informăm că anul trecut Consiliul Suprem de Apărare a Țării a aprobat prin Hotărârea nr. 0015/25.02.2021, Planul de Mobilizare a Economiei Naționale pentru Apărare, valabil în perioada 2021-2024, iar în baza acestui document și a altor prevederi legale, direcția de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului București -  Direcția Generală Situaţii de Urgenţă, Statistici şi Strategii - Direcţia Înzestrare Materială şi Situaţii de Urgenţă are obligația de a întocmi și actualiza pentru perioada menționată, documentele de mobilizare la locul de muncă pentru personalul propriu.

 

Sursa: stiripesurse.ro


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: