21
Sâm, Mai

Eveniment

21 si 22 ianuarie: Cetățeni obișnuiți vin cu recomandări pentru Uniunea Europeană, în cadrul Conferinței privind viitorul Europei.

În acest week-end, 80 de cetățeni europeni obișnuiți, ca mine și ca tine, prezintă în fața Parlamentului European o listă de recomandări privind două domenii importante la nivelul Uniunii: „Schimbări climatice și mediu / Sănătate” și „Democrația europeană/valori și drepturi, statul de drept, securitatea”

Cine sunt cei 80 de cetățeni? Ei reprezintă grupul mai mare, de 800 de oameni aleși aleatoriu de pe tot cuprinsul Uniunii Europene, pentru a dezbate și a veni cu propuneri pentru viitorul nostru comun. Și nu este doar vocea lor: dezbaterile au început de la ideile înscrise în platforma Conferinței privind viitorul Europei începând din aprilie 2021. În prezent, pe platforma https://futureu.europa.eu/ sunt peste 40.000 de utilizatori care au propus peste 13.000 de idei pe temele lansate în discuție. Poți fi și tu unul dintre ei: Conferința  privind viitorul Europei este deschisă până în primăvara 2022 și poți scrie, citi și comenta propunerile în limba română.

Eșantionul de 800 de oameni, reflectând diversitatea de naționalitate, vârstă, gen, mediu socio-economic și nivel de educație de pe cuprinsul Uniunii, a fost împărțit în 4 grupuri de lucru (ateliere civice). Începând din septembrie, grupurile cetățenești s-au întâlnit deja în trei sesiuni de lucru în care, pe baza consultărilor cu oameni de știință și a propriei experiențe de viață, au analizat propunerile venite prin platforma online a Conferinței.

În urma dezbaterilor au ajuns la primele rezultate concrete, sub forma a 90 de recomandări către instituțiile Uniunii Europene, pe care le vor prezenta pe 21 și 22 ianuarie în atenția Parlamentului European și reprezentanților Comisei Europene si Consiliului European.

Iată câteva exemple de recomandări:

„Recomandăm UE să creeze un program de stimulente care să faciliteze înființarea de grădinițe și locuri de joacă accesibile ca preț în cadrul întreprinderilor mari și mici. Instalațiile comune constituie, de asemenea, o opțiune viabilă pentru ca firmele mici să primească subvenții. Recomandăm UE să oblige întreprinderile să înființeze grădinițe proporțional cu numărul angajaților.”

„Recomandăm să se promoveze o agricultură mai prietenoasă cu mediul și mai favorabilă climei în Europa și în lume prin impozitarea tuturor emisiilor negative, a pesticidelor și a utilizării apei în regim extrem etc., în funcție de sarcina lor de mediu. Taxele vamale aplicate tuturor produselor agricole importate în UE trebuie să elimine avantajele competitive ale țărilor terțe în care nu se aplică aceleași standarde ca în UE. Pentru a promova agricultura favorabilă animalelor, recomandăm să se impoziteze emisiile generate de transportul de animale pe distanțe lungi”.

„Recomandăm UE să pună în aplicare cu mai multă strictețe normele sale în materie de concurență în sectorul mass-mediei, pentru a asigura protecția pluralismului mass-mediei în toate statele membre. UE ar trebui să împiedice monopolurile asupra mass-mediei și numirile politice în consiliile de administrație ale organelor de informare în masă. Recomandăm, de asemenea, ca viitorul act privind libertatea mass-mediei în UE să prevadă norme care să îi împiedice pe politicieni să dețină mijloace de informare în masă sau să exercite o influență puternică asupra conținutului acestora”.

“Recomandăm ca legislația europeană să impună declarații privind utilizarea substanțelor hormonale și a perturbatorilor endocrini în producția de alimente: tipul, cantitatea și expunerea produsului final utilizat. Toate produsele alimentare care conțin substanțele susmenționate trebuie să aibă pe ambalajul lor etichete detaliate care să conțină aceste informații și motivele utilizării lor. În plus, trebuie să accelerăm cercetarea privind efectele substanțelor hormonale și ale perturbatorilor endocrini asupra sănătății umane.”

“Recomandăm ca UE să reducă cantitatea de bunuri importate care nu respectă standardele UE în ceea ce privește amprenta ecologică.”

 

Conferința privind viitorul Europei este un exemplu fără precedent de democrație participativă prin care deciziile la nivel supranațional sunt luate în consultare directă cu cetățenii.

Poți și tu contribui, până în primăvara 2022, înscriind o propunere pe platforma Conferinței privind viitorul Europei: https://futureu.europa.eu/ Platforma oferă traducere automată, astfel încât scrii și comentezi în limba română și ești citit și înțeles și de cehi, belgieni, francezi, bulgari etc. De asemenea vei putea comenta și vota propunerile care ți se par valoroase.

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: