21
Mar, Mai

sursa foto: observatornews.ro

Eveniment

Opt angajați RAR au fost reținuți pentru luare de mită în urma perchezițiilor ce au avut loc ieri, 13 decembrie 2021.

Potrivit anchetatorilor, inspectorii RAR dădeau "undă verde" mașinilor care aveau probleme grave, de la lipsa unui bec până la lipsa frânelor, în schimbul unor sume de bani pe care îi primeau prin intermediari. 

De asemenea, există suspiciunea că în schema șpăgii erau incluse și persoane de la Serviciul Public Permise și Înmatriculări.

"În urma probelor administrate, până în acest moment, s-a conturat faptul că unii angajați din cadrul RAR, prin intermediari primeau diferite sume de bani pentru a permite trecerea inspecției tehnice a unor autoturisme care nu îndeplineau condițiile tehnice pentru a circula pe drumurile publice. La acest moment există suspiciunea că în jur de 500 de autoturisme au trecut de această inspecție tehnică în perioada iulie-decembrie 2021, dar cercetările sunt abia la început și în urma perchezițiilor desfășurate ieri au fost ridicate numeroase documente care trebuie procesate. În final vom stabili cu exactitate care mașini au trecut de inspecția periodică și îndeplineau condițiile tehnice și care nu, a declarat Claudiu Sandu, prim procuror Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov."


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: