04
Sâm, Mai

Eveniment

Activități specifice derulate de către polițiștii brașoveni pentru menținerea siguranței rutiere.

1. Polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

În fapt, la data de 10 octombrie 2021, în jurul orei 12.10, polițiștii au oprit în trafic, pentru control, o tânără, în vârstă de 23 ani, care conducea un autoturism pe bulevardul Gării din municipiul Brașov.

În urma verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autovehiculului condus, polițiștii au constatat faptul că tânăra are suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice.

Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

 

2. Polițiști din cadrul Biroului Rutier Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

În fapt, la data de 10 octombrie 2021, în jurul orei 12.10, pe strada Hărmanului din municipiul Brașov a avut loc un eveniment rutier, în urma căruia au rezultat doar pagube materiale, fără victime, după cum urmează:

Un bărbat, în vârstă de 46 ani, care conducea un autoturism pe strada Hărmanului, la intersecția cu strada Rozelor din municipiul Brașov, a intrat în coliziune cu alt autoturism.

Procedându-se la testarea conducătorilor auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, în cazul bărbatului, în vârstă de 46 ani, rezultatul a fost 1,50 mg/l alcool pur. Prin urmare, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

 

3. Polițiști din cadrul Poliției Stațiunii Râșnov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

În fapt, la data de 10 octombrie 2021, în jurul orei 20.55, polițiștii au oprit în trafic, pentru control, o tânără, în vârstă de 23 ani, din județul Dâmbovița, care conducea un autovehicul pe DN1E, pe raza Stațiunii Râșnov din județul Brașov.

Procedându-se la testarea conducătoarei auto cu aparatul DrugTest rezultatul a fost pozitiv. În consecință, aceasta a fost condusă la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a prezenței substanței psihoactive în organism.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

 

4. La data de 10 octombrie 2021, în jurul orei 16.10, polițiști din cadrul Poliției Stațiunii Bran au oprit în trafic, pentru control, un tânăr, în vârstă de 22 ani, din județul Buzău, care conducea un motociclu pe DJ112H, pe raza localității Predeluț din județul Brașov.

În urma verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale vehiculului condus, polițiștii au constatat faptul că tânărul nu deține permis de conducere.

În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

 

5. Polițiști din cadrul Poliției Stațiunii Bran efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

În fapt, la data de 10 octombrie 2021, în jurul orei 19.10, polițiștii au depistat în trafic un bărbat, în vârstă de 63 ani, care conducea un autovehicul pe raza Stațiunii Bran din județul Brașov, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,83 mg/l alcool pur. Prin urmare, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

 

6. La data de 09 octombrie 2021, în jurul orei 22.17, polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Zărnești au oprit în trafic, pentru control, un bărbat, care conducea un autovehicul pe raza localității Cristian din județul Brașov.

Procedându-se la testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,96 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În urma verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autovehiculului condus, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

 

 

sursa: I.P.J. Brașov

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: