06
Lun, Mai

sursa foto: arhiva

Eveniment

Amenzi de peste 30.000 de lei date de polițiștii brașoveni în patru ore.

La data de 09 septembrie 2021, în intervalul orar 06.00-10.00, polițiștii rutieri și de ordine publică cu aviz de poliție rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au desfășurat acțiuni pe raza întregului județ Brașov în vederea creșterii gradului de disciplină rutieră pe drumurile publice, prin prevenirea și combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere, precum și pentru verificarea respectării transportului rutier public de persoane și mărfuri.

Obiectivele acțiunii au fost:

- Depistarea și sancționarea conducătorilor de vehicule aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a unor substanțe psihoactive;

- Verificarea respectării perioadelor de conducere, a pauzelor și perioadelor de odihnă, de către conducătorii autovehiculelor și existența atestării metrologice a aparatului tahograf;

- Verificarea respectării prevederilor Legii nr. 55/2020;

- Verificarea deținerii documentelor necesare efectuării transportului public de persoane de către operatorul de transport și de către conducătorul auto;

- Verificarea respectării traseului și a graficului de circulație cu opririle aferente;

- Respectarea capacității maxime de încărcare a autovehiculelor de transport persoane;

- Verificarea respectării numărului maxim de locuri pe scaune prevăzute în certificatul de clasificare al autovehiculului, față de numărul maxim de locuri prevăzut în certificatul de înmatriculare al autovehiculului;

- Legalitatea tipului de transport, sub aspectul autorizării, efectuat prin curse regulate și ocazionale;

- Impunerea respectării regimului legal de viteză și sancționarea nerespectării regimului legal de viteză;

- Verificarea valabilității inspecției tehnice periodice a autovehiculului;

- Verificarea stării tehnice a vehiculelor;

- Impunerea și menținerea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică.

În cadrul activităților desfășurate au fost aplicate 43 de sancțiuni contravenționale, dintre acestea 41 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare și 2 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor O.G. nr. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele  de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în valoare de aproximativ 30.800 lei.

De asemenea, pentru abaterile constatate, polițiștii brașoveni au reținut 3 certificate de înmatriculare și 4 permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice.

În cadrul activităților desfășurate au fost utilizate echipamentele video de supraveghere a traficului rutier și de măsurare a vitezei de deplasare, etilotestele, etilometrele, aparatele Drugtest și cinemometrele TruCam.      

Reamintim faptul că, scopul tuturor activităților desfășurate de către polițiștii brașoveni nu este acela de a aplica sancțiuni contravenționale, dar nu va fi tolerată nicio abatere de la lege!

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: