08
Mie, Mai

sursa foto: g4media.ro

Eveniment

Activități ale polițiștilor pentru menținerea unui climat de siguranță publică.

Polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “furt”.

În fapt, la data de 08 septembrie 2021, în jurul orei 17.00, polițiștii au fost sesizați de către reprezentantul unei societăți comerciale situate în municipiul Brașov, cu privire la faptul că trei persoane ar fi trecut de linia caselor de marcat cu mai multe bunuri din incinta societății, fără a achita contravaloarea acestora.

Polițiștii au identificat persoanele în cauză ca fiind două femei cu vârste de 20 ani, respectiv 31 ani și un bărbat, în vârstă de 21 ani, toți din municipiul Sibiu și au stabilit valoarea prejudiciului creat la peste 3.700 lei, acesta fiind recuperat în totalitate și restituit părții vătămate.

În continuarea cercetărilor efectuate în cauză, cadrele de poliție au stabilit faptul că cele trei persoane mai sunt cercetate în alte dosare penale, pentru săvârșirea de fapte similare în mai multe orașe din România.

În urma probatoriului administrat în cauză, autorii au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.

Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

 

sursa: I.P.J Brașov

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: