03
Vin, Mai

sursă foto: g4media.ro

Eveniment

Dan Barna: „Nu se mai poate aşa!”

Criza din Guvern se adânceşte pe zi ce trece. Premierul Florin Cîţu şi-a convocat şi el susţinătorii apropiaţi la o şedinţă online de la ora 21.00, după ce a avut o şedinţă secretă cu Klaus Iohannis.

Miniștrii USR-PLUS se retrag din cabinetul Florin Cîțu. Ne prezentăm demisiile, marți dimineaţă le va avea premierul pe birou, nu se mai poate aşa. Nu se mai poate așa și nici nu se va putea așa cu USR PLUS. Florin Cîțu a dinamitat această coaliție. Nu mai poate fi premier și miniștrii USR PLUS se retrag din cabinet. Ne prezentăm demisiile.”, a declarat Dan Barna într-o conferinţă de presă. „Este o decizie grea, nu ne-a fost uşor să o luăm, dar România avea nevoie de o astfel de decizie”.

„Am fost într-adevăr un partid altfel. Este un sistem gândit pentru proastă guvernare. Nu am ezitat să vorbim când poate ne era mai comod să tăcem. În aceste 8 luni, am adus oameni onești, de performanță, care au arătat că se poate și altfel în această Românie. Ca să înțelegeți ce a însemnat USR PLUS, o să vă explic… Ioana Mihăilă a semnat ordinul prin care vaccinare este gratuită până în 18 ani, până acum fiind până la 14 ani și a aprobat transparentizarea. Cristian Ghinea a reușit performanța de a avea PNRR semnat luna aceasta. Drulă a semnat pentru construirea a 2 autostrăzi. (…) Toate într-o singură zi", a mai declarat Barna.

Miniștrii USR încearcă să pună presiune pe premierul Florin Cîțu, pentru a-l forța să vină în fața Parlamentului. Mai mult decât atât, aceștia vor să îi determine și pe cei din PSD să refacă Plenul reunit pentru citirea moțiunii de cenzură. Dacă cei din USR nu și-ar depune demisiile, scandalul pe tema moțiunii ar continua.

Pe de altă parte, Dan Barna va avea marți o întâlnire la Palatul Cotroceni, cu președintele Klaus Iohannis, pentru a încerca o deblocare a crizei politice. Dacian Cioloș nu va participa la discuții, deoarece se află la Paris, la un eveniment organizat de Emmanuel Macron.

 

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: