04
Sâm, Mai

Eveniment

Abia numit interimar la Justiție, Lucian Bode a și anunțat că oprește procedura de selecție a unor procurori în funcții de conducere la DIICOT, DNA și Parchetul General.

Totodată, fostul ministru Stelian Ion a mai acuzat că o altă miză este avizul pentru PNDL, în condițiile în care argumentele erau pentru avizare negativă.

"E alegerea dumnealui și a celor care fac strategia. Mie mi se pare o mare greșeală, procedura trebuia continuată, de fapt mișcările astea nu trebuiau făcute la minister. Asta nu confirmă decât faptul că asta a fost una dintre mizele revocării mele, miza principală dar nu singura.

Bineînțeles, a doua miză ar fi cea legată de PNDL, dacă forțează în felul ăsta fără să discute, fără măcar să corecteze câte ceva.

Oricum, din documente, cât am apucat să studiez din copia venită la minister, argumentele erau pentru avizare negativă. Sunt curios dacă schimbările de la minister vor duce la un aviz favorabil pentru PNDL.

Eu sunt foarte dezamăgit de maniera de lucru a lui Florin Cîțu", a declarat Stelian Ion pentru Epoch Times.

Întrebat dacă mișcarea făcută de Bode îi confirmă scenariul că a fost revocat pentru a se stopa procedura de numire a procurorilor, Stelian Ion a răspuns:

"Tot ce s-a întâmplat, nu doar mișcarea făcută de ministru, tot ce s-a întâmplat, au căutat pretext, nu aveau niciun motiv pentru remaniere. E prea cusută cu ață albă, remanierea a venit în momentul în care urmau să se publice aceste candidaturi și urmau interviurile. E strategia unor oameni care au impresia că așa își asigură mai multă liniște."

Reamintim că, ieri, Lucian Bode a anunțat că oprește procedura de numire a unor procurori în funcții de conducere la DIICOT, DNA și Parchetul General, lansată de predecesorul său, Stelian Ion.

Reamintim că în spațiul public a apărut informația că revocarea lui Stelian Ion ar avea în spate nemulțumirea administrației prezidențiale legată de declanșarea procedurii de numire a unor procurori în funcții de conducere la marile Parchete. Practic, scenariul vehiculat a fost că Stelian Ion a fost înlăturat din funcție înainte de a finaliza procesul de numire în funcții cheie a unor procurori independenți, care nu pot fi manevrați politic.

 

Sursa: epochtimes-romania.com

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: