18
Sâm, Mai

Eveniment

Siguranța cetățenilor este scopul tuturor activităților desfășurate de către instituțiile Ministerului Afacerilor Interne.

Astfel, polițiști, pompieri și jandarmi din județul Brașov sunt la datorie în permanență pentru prevenirea și combaterea oricăror evenimente, ce ar putea afecta liniștea populației, acționând cu fermitate ori de câte ori situația o impune.

Munca fiecărui reprezentant al Ministerului Afacerilor Interne, indiferent de structura în care își desfășoară activitatea, este importantă pentru buna funcționare a acestei instituții, exercitarea profesiei desfășurându-se în mijlocul oamenilor.

Responsabilitatea, seriozitatea, profesionalismul, dorința de a sprijini cetățenii atât în momentele dificile, cât și în momentele de calm, reprezintă calități cu care trebuie să fie înzestrați toți reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne.

Înaintea calității oficiale primează calitatea umană, iar acest aspect ar trebui luat în considerare de către fiecare cetățean. Suntem o echipă, iar asigurarea unui climat optim de siguranță și ordine publică nu poate fi realizat fără o conlucrare cu cetățenii.

Misiunea noastră este de a fi de partea legii și a dreptății!

Împreună MAI puternici!

La mulți ani, Ministerul Afacerilor Interne!

La mulți ani în lupta pentru asigurarea binelui cetățenilor!

 

sursa: I.P.J. Brașov


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: