03
Vin, Mai

Eveniment

Vești bune pentru persoanele afectate de întreruperile de electricitate: Vor beneficia de compensații de sute de lei.

Super-vești pentru români! Cei afectați de întreruperea furnizării de curent electric de multe ori, chiar și pentru câteva minute, vor beneficia de compensații bănești de la distribuitorii de electricitate.

Mai exact, potrivit unui ordin al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) oficializat miercuri, în anumite condiții, distribuitorii trebuie să plătească celor afectați de penele de curent despăgubiri de până la 300 de lei. În plus, au fost stabilite și limite maxime de timp pentru preluarea, de către distribuitori, a apelurilor telefonice ale clienților.

Concret, cei afectați de pene scurte de electricitate pot primi de la distribuitori următoarele sume:

- pentru înaltă tensiune: 300 de lei – în cazul în care apar peste 10 întreruperi pe an;

- pentru medie tensiune: 10 lei – în cazul în care apar peste 10 întreruperi/ săptămână în mediu urban și 20 de întreruperi/ săptămână în mediu rural – până la 31.12.2021; în cazul în care apar peste 10 întreruperi pe săptămână, indiferent de zonă – de la 1.01.2022;

- pentru joasă tensiune: 5 lei – în cazul în care apar peste 10 întreruperi/ săptămână în mediu urban și 20 de întreruperi/ săptămână în mediu rural – până la 31.12.2021; în cazul în care apar peste 10 întreruperi pe săptămână, indiferent de zonă – de la 01.01.2022.

În plus, abonații la electricitate pot să monteze, pe propria cheltuială, analizoare de calitate, care vor putea fi folosite în relațiile contractuale pe care le au cu operatorii de distribuție. Adică vor putea demonstra furnizorilor de electricitate, cu ajutorul acestor dispozitive, numărul și durata penelor de curent apărute într-o perioadă și eventualele abateri de la parametrii stabiliți în contractul de furnizare pentru curentul electric (tensiune prea mică, prea mare etc.).

De asemenea, prin noul ordin ANRE sunt stabilite și valori maxime de timp pentru preluarea apelurilor telefonice ale utilizatorilor rețelei de electricitate prin centrele de telefonie gestionate de distribuitori. Mai exact, acestea nu pot depăși:

- 30 de secunde de la inițierea apelului până la preluarea acestuia, fără intervenția operatorului uman;

- 180 de secunde (trei minute) de la preluarea apelului pentru posibilitatea utilizatorului de a selecta opțiunea de a transfera apelul la un operator uman;

- 20 de minute de la preluarea apelului pentru începerea convorbirii utilizatorului cu un operator uman.

Această măsură vizează îmbunătățirea comunicării între clienți și distribuitorii de energie electrică, astfel încât timpii de așteptare să se reducă, iar problemele semnalate de utilizatori să se remedieze mai rapid.

 

Sursa: bugetul.ro

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: