20
Lun, Mai

sursă foto: ARHIVA

Eveniment

La fix doi ani de la încarcerare, Liviu Dragnea află dacă iese din închisoare.

UPDATE:

„Respinge contestația formulată de contestatorul Dragnea Nicolae Liviu ca nefondată.
Admite contestația formulată de PICCJ - DNA împotriva sentinței, pe care o desfășoară în parte, în sensul ca propunerea sau cererea de liberare condiționată va putea fi reînnoită după 27.08.2021.
Definitivă”, este decizia instanței.

Tribunalul București a avut, miercuri, pe ordinea de zi, dosarul care privește eliberarea condiționată a lui Liviu Dragnea, însă cauza a fost amânata pentru astăzi.

Miercuri, în sala de judecată de la tribunal, Dragnea a spus că a înțeles de ce a ajuns după gratii. Declarația vine după ce judecătoarea care i-a respins cererea în primă instanță a motivat apoi că fostul șef al Camerei Deputaților nu a dat suficiente dovezi de îndreptare. 

 

ȘTIRE INIȚIALĂ:

Fostul șef al PSD primește verdictul definitiv în procesul eliberării condiționate. 

Tribunalul București a avut, miercuri, pe ordinea de zi, dosarul care privește eliberarea condiționată a lui Liviu Dragnea, însă cauza a fost amânata pentru astăzi.

Miercuri, în sala de judecată de la tribunal, Dragnea a spus că a înțeles de ce a ajuns după gratii. Declarația vine după ce judecătoarea care i-a respins cererea în primă instanță a motivat apoi că fostul șef al Camerei Deputaților nu a dat suficiente dovezi de îndreptare. 

"Având nevoie de timp pentru a delibera, completul de judecată urmează a amâna pronunțarea la data de 27.05.2021", a decis instanța.

Sentința Tribunalului București ar urma să fie definitivă.

Cererea inițială privind eliberarea condiționată a fost depusă la Judecătoria Sectorului 5, însă a fost respinsă ca neîntemeiată.

Dragnea a primit aviz favorabil din partea comisiei speciale din cadrul Penitenciarului Rahova.

Liviu Dragnea a fost condamnat definitiv în 27 mai 2019, de magistrații ICCJ, la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare, în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.

 

 

sursa: realitatea.net


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: