27
Sâm, Apr

Eveniment

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secția 1 Poliție, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “șantaj”, “lovirea sau alte violențe” (3 fapte) și “distrugerea” (4 fapte).

În urma cercetărilor efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că, în timp ce se aflau într-o stație de carburant auto situată pe raza municipiului Brașov, o femeie, în vârstă de 18 ani, i-ar fi solicitat unui bărbat, în vârstă de 29 ani, o sumă de bani, în caz contrar amenințându-l pe acesta cu acte de violență. 

Ulterior, bărbatul în cauză ar fi fost agresat fizic de către aceasta și de către alte două persoane, respectiv o tânără, în vârstă de 14 ani și un bărbat, în vârstă de 41 ani, distrugând, totodată, două autovehicule ce aparțin părții vătămate.

În baza probatoriului administrat în cauză, femeia, în vârstă de 18 ani și bărbatul, în vârstă de 41 ani, au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.

Tânăra în vârstă de 14 ani a fost introdusă în Centrul de Primire în Regim de Urgență “Domino”. 

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

 

sursa: I.P.J. Brașov

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: