18
Sâm, Mai

sursă foto: stirilekanald.ro

Eveniment

Astăzi începe prima simulare a examenului de Evaluare Națională, cu proba scrisă la Limba şi literatura română.

UPDATE:

Potrivit reprezentanților I.Ș.J. Brașov, în județ, la simularea examenului de Evaluare Națională, au participat 90% din cei 4.232 de elevi ai claselor a VIII-a.

Peste 400 de elevi au absentat. Printre aceștia se numără și elevi ai comunei Sânpetru, aflată în carantină.

ȘTIRE INIȚIALĂ:

Simularea examenului de Evaluare Naţională pentru elevii din clasa a VIII-a începe astăzi, cu proba scrisă la Limba şi literatura română. Notele obţinute la simulare nu sunt trecute în catalog.

Elevii din şcolile aflate în localităţi carantinate vor putea fi organizate după ieşirea din carantină, potrivit News.ro.

Conform calendarului, simularea Evaluării naţionale pentru clasa a VIII-a începe, în 29 martie, cu proba scrisă la Limba şi literatura română.

Marţi, 30 martie, este programată proba scrisă la Matematică, iar în 31 martie - proba scrisă la Limba şi literatura maternă.

Rezultatele vor fi afişate în 16 aprilie.

Rezultatele obţinute de elevi la simularea Evaluării Naţionale în anul şcolar 2020-2021 sunt analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ în care s-au desfăşurat aceste simulări, prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare. Notele obţinute la simulările naţionale nu se trec în catalog.

Prin excepţie, la solicitarea scrisă a elevului, notele obţinute la simulările naţionale pot fi trecute în catalog.

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că în şcolile aflate în localităţi carantinate, simulările pentru clasele terminale, evaluările pentru clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a vor putea fi organizate după ieşirea din carantină, iar programul naţional de acţiuni remediale se va desfăşura în toate şcolile aflate în localităţi în care rata de infectare este mai mică de 6 la mia de locuitori.

 

sursa: news.ro


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: