26
Vin, Apr

Eveniment

Președintele Klaus Iohannis a promulgat miercuri legea prin care au fost eliminate pensiile speciale ale senatorilor și deputaților, adoptată săptămâna trecută de Parlament.

"Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat miercuri, 24 februarie a.c., decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor", se arată în comunicatul Administraţiei prezidenţiale.

UDMR, singurul partid care nu a votat

Camera Deputaţilor şi Senatul reunite în plenul comun au votat, săptămâna trecută, eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari. Comisia pentru statut a adoptat raport de admitere cu amendamente la proiectul PSD privind eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari.

Singurii care s-au abţinut au fost cei 30 de parlamentari UDMR. Au fost 357 de voturi pentru, 0 abţineri, 0 voturi împotrivă.

Comisia pentru statut a adoptat amendamentele propuse de PSD

Tot săptămâna trecută, comisia pentru statut a adoptat, cu majoritate de voturi, raport favorabil cu amendamente admise la propunerea legislativă a PSD privind eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari. În schimb Comisia a adoptat raport de respingere pe iniţiativele cu acelaşi obiect ale PNL şi USR-PLUS.

Amendamentele din raportul de admitere al Comisie pentru statut prevăd următoarele:

Capitolul XI, alcătuit din articolele 49 şi 50, din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 22 ianuarie 2016, cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă.

De la data intrării în vigoare a prezentei legi încetează plata indemnizaţiilor pentru limita de vârstă acordate în baza prevederilor art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 22 ianuarie 2016, cu modificările şi completările ulterioare”, conform raportului favorabil al Comisiei.

Articolele respective abrogate şi anume 49 şi 50 fac referire la dreptul la indemnizaţia pentru limita de vârstă.

 

sursa: observatornews.ro


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: