12
Dum, Mai

sursă foto: ARHIVA

Eveniment

Zăpada proaspăt așternută a adus mulți turiști pe pârtiile de schi și săniuș. 

Ieri, 27.01.2021, Serviciul Public Local Salvamont Brașov a fost solicitat să intervină în 6 cazuri în care turiștii s-au accidentat pe pârtiile din Poiana Brașov și Masivul Postăvaru. Salvatorii montani, ajunși la locul producerii incidentelor, au acordat persoanelor accidentate primul ajutor, apoi le-au coborât la baza muntelui.

Pentru 3 dintre acestea a fost nevoie și de intervenția serviciilor de Ambulanță sau SMURD, venite în sprijin, care le-au transportat la unitățile spitalicești, pentru consult de specialitate.

De la începutul sezonului de schi, salvamontiștii din Poiana Brașov au intervenit în 173 de cazuri, implicând 177 de persoane care s-au accidentat, rătăcit sau au trebuit să fie evacuate.

Practicarea sporturilor de iarnă presupune responsabilitate, atât pentru siguranța proprie, cât și pentru a celor din jur!


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: