27
Sâm, Apr

sursă foto: oradesibiu.ro

Eveniment

Acțiuni ale polițiștilor pentru verificarea legalității deținerii de material lemnos.

1. "La data de 13 ianuarie 2021, în jurul orei 18.00, polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Zărnești au depistat în trafic, pe DN73A, un bărbat, care transporta cu o autoutilitară cantitatea de 2,48 mc material lemnos, esență fag, fără a deține documente legale de proveniență.

În cauză, polițiștii au procedat la sancționarea contravențională a tânărului pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 171/2010 și a fost dispusă măsura confiscării cantității de material lemnos, aceasta fiind predată Ocolului Silvic competent.

2. La data de 13 ianuarie 2021, polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Voila au depistat în trafic un tânăr, în vârstă de 28 ani, care conducea o autoutilitară pe raza localității Șoarș din județul Brașov, transportând cantitatea de 3,75 mc material lemnos, esență stejar.

Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că materialul lemnos ar fi fost sustras de pe raza localității Șoarș, județul Brașov.

Materialul lemnos a fost confiscat și predat Ocolului Silvic competent.

În cauză, a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “furt de material lemnos”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor", potrivit unui comunicat de presă al I.P.J. Brașov.

 

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: