10
Vin, Mai

sursă foto: autoblog.md

Eveniment

 Activități specifice derulate de către polițiștii brașoveni pentru menținerea siguranței rutiere.

1. „Polițiști din cadrul Serviciului Rutier Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

În fapt, la data de 09 decembrie 2020, în jurul orei 12.40, polițiștii au oprit în trafic, pentru control, un bărbat, în vârstă de 39 ani, care conducea un autovehicul pe raza localității Teliu din județul Brașov.

Procedându-se la testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat. Prin urmare, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltare de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.”

 

2. „La data de 09 decembrie 2020, în jurul orei 20.45, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Brașov au depistat în trafic un bărbat, în vârstă de 54 ani, care conducea autovehicul pe DC 31, pe raza localității Hălchiu, județul Brașov, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 1.04 mg/l alcool pur, acesta refuzând recoltarea de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor”, se arată într-un comunicat trimis de I.P.J. Brașov.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: