04
Sâm, Mai

Eveniment

Polițiștii brașoveni au continuat acțiunile de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat al acestor acțiuni fiind prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Echipe mixte formate din polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, polițiști locali, jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov și Grupării Mobile de Jandarmi “Burebista” Brașov, sub autoritatea Instituției Prefectului, au organizat și desfășurat noi acțiuni de verificare a modului de respectare a normelor legale în vigoare pe timpul stării de alertă.

Forțele de ordine au acționat în zonele aglomerate, centre și societăți comerciale, piețe, precum și în stațiile și mijloacele de transport în comun pe raza județului Brașov.

Activitățile desfășurate de către polițiștii brașoveni sunt adaptate permanent în funcție de datele transmise de către Direcția de Sănătate Publică Brașov privind zonele unde există focare, în vederea limitării răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Ieri, 09 decembrie 2020, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au verificat 95 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea măsurilor impuse în perioada stării de alertă și 19 operatori economici cu privire la organizarea programului de muncă.

De asemenea, polițiștii brașoveni, alături de polițiștii locali, au legitimat peste 3240 de persoane, au verificat 144 de mijloace de transport persoane și peste 200 de autovehicule.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 202 sancțiuni contravenționale, dintre acestea 190 de sancțiuni contravenționale fiind aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală și 12 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație, valoare totală a acestora fiind de 17.000 lei.

De asemenea, polițiștii au verificat aproximativ 2950 de persoane cu privire la respectarea măsurilor de izolare/carantină.

Reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov au verificat 34 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea măsurilor impuse în perioada stării de alertă și 86 locații, au legitimat peste 200 de persoane și au aplicat 18 de sancțiuni contravenționale în valoare de 1500 lei.

De asemenea, au fost verificate aproximativ 100 de persoane cu privire la respectarea măsurilor de izolare/carantină.

Jandarmii din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi “Burebista” Brașov au verificat 17 locații, au legitimat 27 persoane și au aplicat 2 sancțiuni contravenționale.

La data de 09 decembrie 2020, a fost înregistrat un apel TEL VERDE pentru semnalări de nerespectare a măsurilor stabilite în context COVID-19.

Pe parcursul desfășurării activităților, polițiștii au continuat activitățile informativ-preventive pentru conștientizarea cetățenilor cu privire la riscul la care se expun dacă nu sunt respectate măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică.  

Este important ca fiecare dintre noi să avem un comportament responsabil, să conștientizăm faptul că acțiunile noastre îi pot afecta pe cei din jurul nostru și să respectăm efortul comun pentru limitarea răspândirii virusului SARS-COV-2.

Solicităm tuturor cetățenilor să poarte masca de protecție, să păstreze distanțarea fizică,  să nu se expună la riscuri și să respecte toate normele legale în vigoare.

Numărul de telefon la care puteți sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19 este TELVERDE – 0800800165.

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: