Polițistul brașovean Marian Godină și-a amintit de 1 Decembrie 2016.
,,După ce avusese loc un accident rutier cu victimă și cu părăsirea locului accidentului, am postat pe Facebook un text în care am cerut ajutorul brașovenilor, iar mesageria mea era plină.
Spre seară am vorbit cu iubita mea de atunci să ieşim în oraş. Era deja plictisită să mă vadă numai cu telefonul în mână, citind sute de comentarii şi de mesaje referitoare la accidentul în care vă solicitam ajutorul. Unele piste mă duceau la Bucureşti, altcineva văzuse maşina prin Făgăraş, cineva chiar prin Cluj.
M-am îmbrăcat să plec în oraş, când am mai primit un mesaj de la cineva care spunea că văzuse o maşină ca în descriere, care parcase în fața blocului unde locuieşte şi i-a atras atenția că e lovită în față. După ce a citit postarea mea, a ieşit în parcare şi a văzut că maşina nu mai era acolo.
I-am spus iubitei mele să mergem totuşi până acolo şi asta am şi făcut. Am vorbit cu acel om şi ne-a zis că nu e sigur dacă era chiar un Opel, dar era gri şi părea lovit în față. Am plecat de acolo şi, deşi prietena mea nu părea prea încântată de „ieşirea în oraş” pe care i-o ofeream, am dat câteva ture prin toate parcările din zona aia şi ne-am uitat după Opel. Am intrat şi pe nişte străzi neasfaltate, pe câmp, dar era întuneric şi nu prea vedeam nimic. Am ajuns acasă târziu fără să mai mergem în oraş şi fără să găsesc vreun Opel.
Noaptea nu prea am putut dormi, cu gândul la Opelul ăla. M-am trezit pe la 8 şi nu ştiam cum să o tai de acasă, aşa că am zis că plec să beau o cafea. De fapt m-am dus iar acolo, dar acum singur. Am intrat pe o stradă pe care am crezut că îmi voi rupe maşina, pe un câmp care părea că nu duce nicăieri. Am văzut pe stânga un gard înalt şi negru, din scânduri lipite una de cealaltă, dar nu îndeajuns de bine cât să nu pot vedea o maşină gri. Am tresărit şi am oprit. Era prea frumos să fie adevărat. Am coborât şi m-am urcat pe o grămadă de moloz de pe care am putut vedea mai bine în curte. Opelul gri, cu sigla Vauxhall, fără numere, acoperit cu nailoane care acopereau partea din față se vedea acum mai bine şi i-am făcut câteva poze. Un lătrat de câine m-a dat jos de pe grămada de moloz.
Eram acum convins că e maşina pe care o caut. Mi-am sunat şeful, i-am zis că nu am avut somn, că am găsit maşina şi să trimită echipaje acolo. Acolo, unde? Le-am trimis locația pe gps pentru că nu ştiam să le explic unde sunt şi au ajuns destul de repede. Între timp, până să ajungă colegii, un om a deschis poarta şi a ieşit cu doi câini mari. M-am apropiat şi l-am întrebat ce-i cu maşina aia gri de la el din curte. Mi-a zis că e a unui prieten care a adus-o ieri la el.
I-am zis că-i bun. Bun tare! Între timp au ajuns şi colegii mei. Asta era maşina căutată.
Şi ca să nu uit pentru toti cei care se întreabă când muncesc dacă stau pe Fb toată ziua, în ziua aia eram liber. La fel ca în seara în care îmi plimbasem iubita prin parcări.
De-a lungul carierei am mai făcut multe d-astea, iar satisfacția pe care o are un polițist când descoperă autorul unei infracțiuni e mai mare decât orice premiu cu valoare materială.
În timpul ăsta, colegi de-ai mei luau salarii de excelență, prime, salarii de merit etc. Niciodată în cariera mea nu am beneficiat de vreun salariu de merit, de excelență sau de vreo primă. Abia la ajutorul pe care l-am dat în descoperirea unui autor al unui accident mortal din București am fost recompensat cu “Mulțumiri scrise”, adică o coală A4 pe care scria că mi se mulțumește, iar recompensa asta a venit la presiunea unor sindicate, care mai apoi se certau public care să-și asume meritul pentru că demersul lor a determinat Poliția să-mi mulțumească. Vă dați seama ce circ? :))
Întâmplarea cu Opelul a avut loc chiar pe 1 decembrie 2016, cea mai norocoasă zi din viața Georgianei, pentru că, după ce au venit colegii mei și au preluat cercetarea, m-am dus acasă, iar la masa care a avut loc în familie cu ocazia Zilei Naționale, pândind momentul potrivit, m-am pus în genunchi, am scos din buzunar inelul pe care-l ținusem ascuns prin casă, fără ca ea să bănuiască ceva, și am întrebat-o dacă vrea să fie soția mea. Ea zice că se cam prinsese și că bănuia ceva, dar astea-s doar laude de-ale ei, vă asigur că habar nu avea că ziua aia urma să fie cea mai norocoasă din viața ei. :)))”, notează polițistul brașovean pe pagina mariangodina.ro.
România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
