27
Sâm, Apr

Eveniment

Luminița Ioana Vlaicu este o tânără antreprenoare din Brașov.

Până la vârsta de 30 de ani a reușit să facă o afacere de succes, absorbind fonduri europene nerambursabile, în domeniul ingineriei regenerabile, pe care s-a specializat, inițial, la Facultatea de Design de Produs și Mediu, în cadrul Universității Transilvania din Brașov. Are un Master în același domeniu și este în ultimul an de Doctorat, la aceeași universitate, pe domeniul Inginerie și Management. În politică a intrat cu dorința de a schimba lucrurile în bine, prin ceea ce știe să facă.

„Din adolescență m-a pasionat antreprenoriatul, iar în anul 2015 am avut ocazia de a participa la un concurs al planurilor de afaceri pentru studenți și masteranzi. Am obținut 25.000 de euro pentru a deschide un startup care astăzi a devenit o afacere de succes. În ultimii cinci ani am oferit și consultanță pe două domenii: energia regenerabilă și fondurile europene.

Pot spune că am pornit de jos. În afară de experiența teoretică din facultate, nu aveam alt bagaj de cunoștințe. Dar am învățat totul, din practică”, pevestește candidata PSD Brașov la Camera Deputaților.

Luminița Vlaicu a colaborat, încă din anii de facultate, cu organizațiile care dezvoltau proiecte în domeniile ei de interes, iar astfel a reușit să învețe de la profesioniști.  S-a implicat, ca voluntar, în diferite organizații, apoi în politică.

„În 2009 m-am înscris în Partidul Social Democrat, la Organizația de tineret municipală. A fost locul în care m-am format ca viitor politician. Am activat și în Organizația Femeilor Social Democrate câțiva ani, iar în prezent sunt președinte interimar al organizației. Mă bucur că am făcut pasul de a mă înscrie într-un partid politic încă din adolescență, deoarece experiența de a lucra în echipă, de a comunica permanent cu specialiști din diferite domenii, m-a inspirat în parcursul meu profesional să conștientizez că educația este cea mai importantă. De aceea, am ales să urmez toate formele de învățământ și să mă implic în diferite schimburi de experiență, în special în programul Erasmus”, mai spune candidata PSD.

Un alt pas important, ca viitor politician, l-a făcut în 2018, când s-a înscris la Programul Parlamentul Tinerilor – care vizează o simulare a procesului decizional din cadrul Parlamentului României. „Prin acest proiect am avut posibilitatea de a înţelege importanţa, rolul şi funcţia de deputat. Am participat la proiect și anul trecut, iar acum candidez, pe listele Partidului Social Democrat, filiala Brașov, la Canera Deputaților”, explică Luminița Vlaicu.

S-a remarcat, ca profesionist, și în perioada în care a fost consilier al ministrului Fondurilor Europene, Roxana Mînzatu, fiind unul dintre profesioniștii cabinetului.

În continuare, Luminița Vlaicu dorește să-și pună în valoare cunoștințele, în folosul țării, al județului și al românilor, contribuind direct la procesul legislativ.

„Cred în măsurile programului de guvernare al Partidul Social Democrat, pentru următorii patru ani, deoarece sunt măsuri beneficie și fiabile pentru țară și pentru toți românii. PSD și-a propus să dezvolte și domeniul energiilor regenerabile, ceea ce a făcut și în perioada 2017-2019, prin lansarea programului de finanțare „Casa Verde” pentru instalarea panourilor fotovoltaice în gospodării.

Acum, programul de guvernare se focusează pe propunerile Comisiei Europene, cum ar fi programul „Green deal”, și propune măsuri privind reabilitarea clădirilor publice și rezidențiale eficiente energetic, investiții în rețele inteligente de asigurare a energiei termice, investiții în producția de energie din surse regenerabile – apă, vânt, solar – cât și investiții în rețele inteligente de transport și distribuție a combustibililor de tranziție și a energiei obținute din surse regenerabile.

Îmi doresc să-mi pun experiența și cunoștințele în folosul cetățenilor!”, spune candidata PSD Brașov la Camera Deputaților.

 

Articol comandat de Partidul Social Democrat- Organizația Județeană Brașov

CMF: 11200020


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: